- Editorial
- interviu
- cărţile zeit
- reverenţe critice
- spiritualitate
- învăţământ
- repere...
- atelier
- atitudini
MINISTRUL VREA LEGEA! DE SALARII NU POMENEŞTE!
Am adus de nenumărate ori către subiectele de prim rang, situaţia învăţământului românesc aflat, după cum consideră unii, pe o pantă descendentă. Motivele unei astfel de afirmaţii nu stau ancorate în imediata apropiere a momentului alegerilor din toamnă sau a schimbării (mult prea dese) a Guvernului. Situaţia învăţământului din ţara noastră a fost discutabilă chiar cu mult înainte de 1989, numai că pe atunci, cravatele roşii cu tricolor şi UTC-iştii nu aveam alte planuri decât să înfăptuiască socialismul. O parte din cadrele didactice de atunci s-au perpetuat politic până în zilele noaste, cu dorinţa clară, dacă nu obsedantă, de a ajunge sus şi de a dirija după ureche întreg sistemul. Momentul Decembrie 1989 nu a dus nici până astăzi acea schimbare, tocmai datorită faptului că aceasta nu era dorită de toţi cei care activau în acea perioadă. Continuare....
........................................................................................................................................................................................................................
INTERVIU CU DIPLOMATUL, PUBLICISTUL ŞI SCRIITORUL GEORGE APOSTOIU
Diplomat, publicist, scriitor.
Născut la 3 noiembrie 1939, la Malu Spart, Bolintin Vale, judeţul Giurgiu.
Licenţiat al Facultăţii de Filologie - Universitatea Bucureşti, absolvent al Cursului postuniversitar de diplomaţie - Universitatea Bucureşti, bursier UNESCO - Paris.
Misiuni diplomatice la Paris - UNESCO şi Uniunea Latină - Bruxelles, Luxembourg, Roma, Moscova, Havana.
George Apostoiu, ce zici de un interviu? Sunt tentat să te întreb mai întâi câte ceva despre cariera ta de diplomat. Eu ştiu destule dar aş vrea să le ofer cititorilor o sumă de informaţii despre colaboratorii revistei noastre ZEIT.
Mulţumesc pentru idee. Aş prefera un dialog mai degrabă decât un interviu. Ne cunoaştem foarte bine de pe băncile facultăţii. Ne leagă nu numai un trecut ci şi o veche prietenie.
Bine, fie şi un dialog. Cum ai ajuns în diplomaţie?
Intrarea mea în diplomaţie a fost întâmplătoare, ca să nu spun surprinzătoare. Studiile îmi permiteau să urmez o carieră didactică, chiar universitară, şi puţin a lipsit să nu ajung, după terminarea facultăţii, la Universităţile din Sibiu sau Timişoara. S-a întâmplat, însă, altfel. Continuare...
........................................................................................................................................................................................................................
TESTE ATRACTIVE DE LIMBA GERMANĂ, DE GEORGE TĂTĂRUŞ, EDITURA ZEIT, BRĂILA, 2009
Lucrarea TESTE ATRACTIVE DE LIMBA GERMANĂ se adresează elevilor, studenţilor şi celor care folosesc în activitatea lor curentă această limbă.
Conţinutul testelor a fost conceput astfel încât să răspundă nevoilor unui limbaj practic de utilizare, testele fiind utile celor care au un nivel de cunoştinţe mediu sau bun de limba germană.
Într-o formă atractivă, testele fac referire la noţiuni de bază ale acestei limbi, ajutând la reactualizarea lor sau la mai buna lor înţelegere. Ele dezbat probleme de morfologie, sintaxă şi lexic, răspunsurile corecte necesitând cunoştinţe precise din aceste categorii gramaticale.
Testele sunt în număr de optsprezece, de la litera A la litera R, şi fiecare test conţine optsprezece întrebări numerotate de la 1 la 18. Fiecare întrebare conţine cinci variante de răspuns, dintre care doar unul sau două sunt exacte. Unele răspunsuri trebuie scrise pe linia continuă aflată sub întrebare. În dreptul traducerii fiecărei întrebări este precizat numărul de răspunsuri corecte solicitat (1 sau 2). Exemplu: la Testul A, întrebarea 1: Was ist das?... (Ce este acesta?) 1. La Testul A, întrebarea 8: Hier sind zwei Synonime: ... (Aici sunt două sinonime) 2. Continuare...
........................................................................................................................................................................................................................
ŞI ATUNCI AR FI TREBUIT SĂ VORBESC… DE DAN ANGHELESCU
Noul volum de poezie: Şi atunci ar fi trebuit să vorbesc…, Editura Libra, Bucureşti, 2009, care completează palmaresul editorial, liric, al poetului Dan Anghelescu, de la debutul din 1970, cu Cerul în apă, Editura Junimea, şi continuat cu Lumea ca adiere, la aceeaşi editură, în 1980; cu Maşinării de traversare a sufletului toamna, Editura Cartea Românească, 1983; cu Poeme, Editura Eminescu, în 1986; şi cu Pietrificarea memoriei, în 1998, tot la Eminescu…, acest recent volum de versuri este o carte cu un titlu-şoc, ca al unui film de prin anii ‘80, care ne-a impresionat atunci prin disperarea mesajului şi prin nota de ultimatum a deciziei: Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte. Lectura de prim contact cu poezia din noul volum al poetului Dan Anghelescu este una de… disconfort al recepţiei, de recul al comunicării, dar noutatea şi îndrăzneala prozodică sunt atât de incitante, absolut atipice chiar pentru noul val de poezie modernă, încât lectorul se încăpăţânează să… citească şi sfârşeşte, contrariat dar convins, să-i accepte demersul ideatic, liric, de mesaj, fără să aibă complexe de inferioritate, fără să se culpabilizeze, ca un PANTIN, ca o marionetă, ca o păpuşă manipulată, aşa cum apare în finalul în limba franceză al elegiei, de la pag. 22-23, în traducerea aproximativă, pe care mi-o permit: într-un spaţiu burlesc (pantin), fără voce, printre voci, închisă cu tine. Continuare...
........................................................................................................................................................................................................................
O fiinţă născută din gânduri stăvezii îşi înalţă aripile către cerul iluminat de razele vieţii sale inedite. Dincolo de cuvinte şi lacrimi, poetul Ronald Gasparic se metamorfozează într-un înger cu ochii profunzi, cu fruntea încărcată de mistere şi aprige vise, ale căror zâmbete răpuse timpuriu se sparg brutal în mii de picuri de gheaţă arzândă.
Minunea verbului său impune respect şi o evlavioasă cugetare, fiind o cunună divină aşezată pe mormântul propriei existenţe destinate absolutului. Sufletul său de limpezi ape îşi revarsă binecuvântarea peste firea adumbrită de întrebări purtătoare de nelinişti şi nesfârşite frământări.
Desprins din puritatea începuturilor, Ronald Gasparic îşi acceptă soarta ca pe-o infinită existenţă închinată Dumnezeului pe care l-a perceput ca pe sine. Trimisul din Rai îşi acoperă fiinţa cu toate suferinţele unei lumi întunecate, lăsând urme adânci de paşi sacri pe pământul udat cu razele surâsului său amar.
Distinsa ţinută înveşmântată într-un negru straniu îşi poartă unicitatea printre semeni cu o linişte înfiorătoare, ce pătrunde până şi în cel mai aspru suflet, lăsându-i în dar veşnicia florilor de lumină plăpândă, licărirea paşnicei firi. Continuare...
Poetul Ionel Simota ne ia de mână cu fermitate şi tandreţe, pentru a ne fi ghid într-o zonă în care se îndeplineşte cea mai arzătoare dorinţă a pelerinilor.
Ce-ţi poţi dori mai mult decât să găseşti ţinutul iubirii? Mesager al Domnului care-l învaţă să iubească mereu mai mult, poetul înmoaie pana în cerneala ce i-a fost dăruită şi, smerit în faţa rugăciunii, ni se dăruie cu generozitate şi ardoare – deşi s-ar părea că ar vrea să stea cât mai departe de ochii lumii curioase şi scormonitoare, departe de un oraş neîngrijit şi neospitalier.
Dar harul său e dăruirea – niciodată nu cere nimic, ci mulţumeşte pentru dragostea mamei şi a bunicii, a tatălui şi a bunicului, regretând că nu-şi mai găseşte resursele întoarcerii (precum Octavian Goga).
Nostalgiile locururilor natale îi accentuează părerile de rău pentru o nerecunoştinţă tinerească şi nevoită, dar şi setea de iubirea absolută, care-i luminează (târziu zice poetul – tânăr şi plin de vigoare), toate clipele. Ocrotitor, n-am vrut să dor să nu te doară – bărbatul ardent alungă ploaia privirii, iarna din jur, înserarea palmelor ce culeg sărutul şi veghează la fericirea fiinţei sfinte, minunate şi duioase (peste ochi de înger ochii mei vor sta). Continuare...
........................................................................................................................................................................................................................
RESURSE EDUCAŢIONALE DESCHISE. ACCES DESCHIS
În ultimii ani, conceptul de deschidere joacă un rol major în Web, fiind element de inspiraţie pentru concepte (şi curente) derivate, cu o importantă valoare educaţională. Conceptul amintit se referă la contribuţii în diverse domenii, realizate cu scopul de a creşte valoarea conţinutului ştiinţific publicat pe Web şi a instrumentelor pentru crearea, furnizarea şi promovarea acestuia. Dintre conceptele derivate pot fi remarcate: open educational resources (resurse educaţionale deschise), open access (acces deschis), open education (educaţie deschisă), open learning (învăţare deschisă) şi open content (conţinut deschis). În articolul de faţă sunt analizaţi primii doi termeni.
Resurse educaţionale deschise
În contextul educaţiei moderne, care utilizează intensiv noile tehnologii de comunicare, resursele educaţionale – create de multe ori folosind formate deschise (Open Formats) – pot fi accesate şi utilizate liber. Resursele educaţionale deschise sunt materiale educaţionale şi resurse oferite gratuit şi deschis oricui doreşte să le folosească, utilizând o serie de licenţe care permit remixarea, îmbunătăţirea şi redistribuirea acestora (de exemplu, Creative Commons). Deoarece, astăzi, accesul la cunoaştere este (încă foarte mult) inegal distribuit, potenţialul depozitelor de resurse educaţionale deschise de a micşora această inechitate este extraordinar de mare. Continuare...
........................................................................................................................................................................................................................
URSUL ESTE CARPATIN, DAR ROMÂNUL ESTE BALCANIC !
Nimic mai fals !
Folosim până la refuz, atunci când nu suntem mulţumiţi de diverse felii de realitate românească, atunci când ne confruntăm cu lenea, tărăgănarea, minciuna, hoţia, corupţia, clişeul că suntem un popor balcanic !
Este o veche eroare, este un clişeu folosit aiurea, perimat prin forţa istoriei şi trecerea timpului.
Mitică este dâmboviţean, dar românii sunt balcanici, Sucă este oltean, dar toţi românii, priviţi din avion, sunt balcanici, Vasile este moldovean, dar ca şi strămoşii lui, trebuie să audă, fără să se supere, că face parte dintr-o comunitate balcanică.
Dar, oare, unde se află munţii Balcani, de unde ni se trage calificativul acesta gol de conţinut? În ţara vecină, Bulgaria!
Oare, flăcăul român din Maramureş, care urcă primăvara oile la munte, pe Gutâi, şi apoi, toamna le coboară în Valea Izei, în ceasurile de răgaz la stână, când îşi alungă dorul de mândra lui, rămasă acasă în sat, şi cântă din fluier o doină, simte el cât este de balcanic?! Continuare...
CU FĂNUŞ NEAGU PRIN HANURILE FLANDREI
Ieşirea lui Fănuş Neagu în spaţiul public, pe cât este de exuberantă, pe atât este de înşelătoare în privinţa opiniilor lui. Poate mă înşel. Între cel care pune în spicul biciului câte o înjurătură neaoşă sau o vorbă de ocară prietenoasă şi cel frământat de mersul lumii este greu de desluşit o frontieră precisă. De vină este umorul scriitorului, permanent derutant. Puterea lui este în ce gândeşte, în ce scrie. În spatele ironiei şi vorbelor spumoase un ochi atent descoperă interesul scriitorului pentru un ceva anume. Fănuş Neagu este mereu iscoditor. Rezultatul se regăseşte târziu în ceea ce scrie. Acolo este altul decât cel pe care îl vedem sau îl auzim. Ca să ne plaseze între lenea orientală şi inapetenţa pentru ordine, Fănuş Neagu a creat o patrie, Balcania, în care abia suntem un judeţ! Este aici condensată ironia pe care o aruncă din mers, în două-trei vorbe, la aproape tot ce vede în jur şi nu-i place. Cândva l-am invitat – şi a acceptat surprinzându-mă – la un simpozion despre Bolintineanu. În satul natal al paşoptistului, cu pretenţie de urbe astăzi, s-a plictisit repede. El venise pentru ideea de Bolintineanu. Restul nu-l mai interesa. Are un cult desăvârşit, o preţuire mistică pentru înaintaşi, şi trebuie să ne întoarcem până la Eminescu pentru a mai găsi atâta veneraţie pentru înaintaşi. Cuvintele despre Bolintineanu, pe care mi le-a scris în cerdacul casei mele, au ceva din pioşenia creştinilor pentru liturghie. Continuare...
BULEVARDUL DOROBANŢILOR CREŞTE ECONOMIA LOCALĂ
Să nu mai spunem că economia brăileană este în criză şi că aleşii nu fac nimic pentru cã nu este adevărat. Căutând metode de dezvoltare locală Primăria Brăila poate fi considerată drept o pionieră în brevetarea unei tehnici nemaiîntâlnite până acum în administraţie.
Astfel, deliberat sau nu, bulevardul Dorobanţilor este pe toată lungimea lui plin de gropi. Zilele de iarnă nu au făcut decât să accentuze situaţia. La prima vedere totul pare a fi împotriva noastră, a locuitorilor care plătim taxe dar nu este aşa.
Să vă explic subtilitatea mecanismului inedit gândit de primărie. Se lasă bulevardul Dorobanţilor într-o cât mai mare dărăpănare. Inevitabil o parte din masinile care il vor străbate vor întâmpina probleme tehnice. Vor mege la service-uri şi acolo vor fi nevoiţi propietarii să schimbe diverse piese. De unde vor lua ei piesele? Ei bine tot de pe Dorobanţilor! Este imposibil să nu fi văzut numărul mare de fime care se ocupă cu piese de schimb pentru maşini. Ce face Primăria este o încurajare a micilor comercianţi locali care astfel nu ar mai avea un aşa de bun vad. Plus că o parte din bani se întorc la bugetul local sub formă de impozite. O adevărată industrie s-a construit în acest fel iară noi, în micimea care ne caracterizează, dorim să punem capăt înfloritorului business pus la cale cu atâta greutate şi stăruinţă. Continuare...
........................................................................................................................................................................................................................
Wahre Touristen wollen immer mehr wissen über die Stätten und Pläze die unter ihren Augen kommen. Diesmal befanden sich Fredy und Michaela, Touristen aus Bukarest, vor einem imponierenden Schloss, nämlich vor Der Alten Residenz in München. Auf einem Marmorschild las Fredy, dass dieser Bau 1569 begonnen und 1610 vollendet wurde.
Da nur er ein gutes Deutsch konnte, ging er zum Pförtner und fragte:
- Guten Tag! Seien Sie so nett, Herr Pförtner, und sagen Sie uns bitte, wohnt jemand zu unseren Zeiten hier.
- Tag! Nein! Zu unseren Zeiten ist das Schloss Museum geworden und schon seit langem! Aber auch besondere Theateraufführungen haben hier einen guten Plaz.
- Wann wurde aber dieses Schloss bewohnt?
Eine gute Frage! Ihr Junge müsstet wissen, dass die Alte Rezidenz einst eine königliche Rezidenz war. Sie diente als Wohnsitz mehreren Könige Bayerns. Continuare...
Foarte cald. Într-o încremenire totală, întreaga familie, trândăveşte pe unde apucă. Mă strecor în spatele casei. Umbră şi iarbă. Mă prăvălesc în iarbă. Încerc să citesc, nu pot. Locul meu preferat e ocupat. Mă foiesc nemulţumită. După câteva rânduri mi se face somn..N-aş vrea să adorm acum, nopţile sunt şi mai fierbinţi şi, numai noaptea somnul e profund.
Care eşti tu, Olga sau Geta – aud întrebarea care-mi tulbură somnolenţa...
Mă smulge din toropeală şi asta mă irită. Trebuie să fie Tamara. Lipsită de bun simţ, nu respectă orele noastre de odihnă. Vine, ne invadează ca tânţarii, se despoaie de gînduri, de griji,ne umple sufletele şi casa cu mizeriile ei şi, pleacă!
Fata babei, sau fata moşului?- continuă cu aceaşi impertinentă curiozitate. Stupizenia întrebării mă revoltă. Sar drept în picioare, dar nu spun nimic. Îi întorc spatele, mă îndrept spre casă.
Trebuie să fii obrăznicătura de Geta. Numai ea face asta... Continuare...
MAGIA IERNII - RAIUL COPILĂRIEI
De mult timp nu mai văzusem aşa ninsoare! Priveam pe fereastră magia fulgilor de nea şi zâmbeam tainic unui timp care se scursese prea repede. Ascunsă după zăbrelele vremurilor trecute, încercam să mă descopăr printre acei omuleţi de zăpadă croiţi cu meşteşug şi bucurie de copiii şi nepoţii vecinilor mei.
Mai hotărâtă ca niciodată, am pornit la drum. În fracţiune de secundă mă aflam în faţa casei mele părinteşti. Am pătruns timid, cu inima ticăind ca un ceasornic bătrân, şi-am privit cu luare-aminte în tot locul.
În dreapta porţii, făcută pe un dâmb, stătea nemişcată fântâna cu cumpănă înaltă şi cu ghizduri sănătoase, din lemn de fag, de care nu aveam voie să mă apropii cu una cu două. Era un loc spre care mă îndreptam adesea, dar de fiecare dată mă-ntorceam la fel de repede, fiindcă interdicţia trebuia respectată. Întotdeauna capacul fântânii era lăsat, iar ivărul greu şi aproape ruginit era mărturia vie a regulii. Şi-acum era închisă. În ziua aceea nu fusese nimeni la fântână. Nici cărare nu era făcută, dar nici capacul nu fusese ridicat. O căciulă de zăpadă, albă ca spuma laptelui, acoperea fântâna, iar căldarea legată de lanţul gros se legăna în bătaia vântului provocând un scârţâit lung şi apăsător. Suna a pustiu! Un pustiu care macină sufletul şi te pune pe gânduri. Continuare...
........................................................................................................................................................................................................................
Acum douăzeci de ani a făcut furori în minţile unui anumit tip de consumatori de literatură venită din Vest, romanul Jos de tot (Ganz unten) al scriitorului german Günther Walraff.
E un roman-investigaţie. Autorul, jurnalist de felul lui, se deghizează într-un amărât de muncitor turc şi pătrunde în culisele muncii la negru practicată în halele unui reputat - de altfel - concern siderurgic. Munceau acolo bieţii turcaleţi mai pe nimic, trăiau în condiţii de mizerie, dormeau la grămadă în containere metalice, se chinuiau cu bărbăţie, până îşi făceau şi ei un rost mai bun în lăudata Germanie.
Desigur, concernul a reacţionat dur, l-a dat în judecată pe scriitor, s-au judecat, dar până la urmă tribunalul i-a dat dreptate şi o groază de bani despăgubire autorului romanului. Continuare...
Un vechi refren de cartier începe aşa:
Of, Caterino, vedea-te-aş moartă, cu dric la poartă, cu cai mascaţi!
Mi se pare oribil, dar cu folclorul de mahala nu te pui. El a penetrat cu încăpăţânare conştiinţele băieţilor de nimic, dar buni la toate şi în stare de orice, care rad grăbiţi un rachiu, două, trei, la birtul din colţ.
Nelu Ţuicaru îşi dă cinzeaca peste cap, cu ţigara lipită chiştoc de colţul gurii, aude refrenul mârâit de un ţambalagiu soios, cu pălăria de pâslă, strâmbă pe creştetul capului, simte că îl trec sudorile melancoliei, se înduioşază, şi promite să mai treacă şi mâine pe la Măgarul tăvălit.
Da, birturile de cartier duc cu ele în timp, ca nişte caravele borţoase de aurul şi piperul spoliat din Indii, porecle dintre cele mai haioase.
Cârciuma La băiatul vesel de pe str. Dorobanţilor, cu vad bun, lângă staţia de tramvai, era pocită Izmene reci: de ce, oare? Nimeni nu ştie, nici chiar barmanul. Continuare...