ISSN 2065 - 8885 Caută in site :   Cauta

REVISTĂ DE CULTURĂ ŞI ATITUDINE     ANUL 8 NR. 89 (Iul  2016)
 
 EDITORIAL
LIBERTETEA…
Conceptul de libertate pare că și-a modificat esența, ori poate doar s-a adaptat la societatea actuală. În principiu, libertatea reprezintă posibilitatea de a acționa după propria dorință și voință, fără a fi stingherit cumva. Este cea mai simplă definiție, dar și cea mai greu de interpretat. Fiecare individ posedă acest magnific dar, de care se bucură după bunul plac, în fiecare clipă a existenței sale. Foarte interesantă este posibilitatea persoanei de a-și exprima liber opinia, în orice domeniu, oricând și oriunde. Îi oferă un orizont extrem de larg al percepției umane, al idealurilor și al vieții însăși. Libertatea de acțiune este minunată, însă ea nu trebuie să lezeze integritatea cuiva, ori să încalce vreo lege civică. Cunoscând toate aceste aspecte, un individ este liber să se exprime și să facă ce gândește și cum vrea, fără a se teme că i s-ar putea întâmpla ceva neplăcut, ca de exemplu, pierderea libertății.
 INTERVIU
AVEM NEVOIE DE CULTURĂ? NE RĂSPUNDE ARTISTUL PLASTIC HUGO MĂRĂCINEANU
În viziunea dumneavoastră, care este rostul actului cultural în viața unui individ dar și în viața unei societăți? Avem nevoie de cultură, până la urmă?
Atâta vreme cât avem de-a face cu indivizi puși pe căpătuială, cu indivizi cărora li s-a băgat 50 de ani în cap că nu există nimic în afara materiei, deci buba e foarte adâncă, atâta vreme cât acești indivizi n-au nici un Dumnezeu, ei nu au nevoie de cultură. Zic ei! Dar simplul fapt că ei călătoresc cu un tren, că îmbracă niște haine frumoase, acestea sunt niște rezultate ale unor evoluții ale unor spirite de inventatori, de creatori care s-au format prin cultură. Trenul, avionul, mașina sunt dovezi ale evoluției inteligenței. Inteligența nu se dezvoltă prin arivism, prin grobianism, inteligența se dezvoltă prin a apela la ceea ce este mai profund în gândire și în simțiri. Arta este tocmai canalul prin care individul poate să acceadă spre inteligență sau poate să acceadă spre a șlefui acele calități ale sufletului omenesc. Din cauza asta vedem ceea ce vedem, crime, dezmăț, copii părăsiți, familii dezmembrate, pentru că, înainte de toate, acesta este rezultatul acelor ani cumpliți de ateism și de materialism, acelor ani în care li se băga în cap că omul este tot - numai el. Nu e așa, nu omul este tot. Totul este programat de undeva în evoluția noastră, a societății și a omenirii; acest program pe care nu-l putem depăși, nu-l putem combate. Nu există accident - până și accidentul este programat pentru a produce ceva. În momentul în care ceva se schimbă în acest program se schimbă curgerea. Când se schimbă curgerea atunci se schimbă istoria. Această istorie pe care am trăit-o, în care s-a încercat înlocuirea lui Dumnezeu cu un alt Dumnezeu, în locul icoanei ne uitam la portrete, în locul cântecului de mulțumire aduceam cântece de slavă materiei și nesimțirii și iată unde am ajuns!
 CĂRŢILE ZEIT

CONFESSIONS OF A LOSER DE VASI IRIMIA, EDITURA ZEIT, BRĂILA 2012

Avem o carte aprinsă, nu numai la copertă, cât mai ales la firul acţiunii. Deloc plictisitoare, aduce o esenţă de aventură, de roman poliţist, unde personajele se mişcă repede, căutând soluţii de moment şi neapărat ajutor de la celelalte, creându-se astfel o strânsă legătură între ele, o stare de interdependenţă. Este o carte vie, cu puţine descrieri în planul locului de desfăşurare a acţiunii, dar cu multă culoare – chiar şi în limbaj – în ceea ce privesc personajele.

Compusă din 17 capitole, unele de-o pagină şi altele de zece şi chiar douăzeci, cursiv aranjate, când pe stânga, când pe dreapta, în funcţie de cum s-au încheiat ultimele rânduri ale capitolului precedent, cartea abundă în dialoguri, de la cele mai banale, de tipul: ce faci?, unde te duci?, până la cele complexe, ca de exemplu interviul din capitolul Un început dificil, cu trupa Fără, un exemplu de profesionalism ridicat la rang de artă, un capitol pentru care mulţi jurnalişti – nu numai de televiziune – au ce învăţa, de la pertinenţa cu care sunt puse întrebările la început, până la răsturnarea de situaţie de pe final, şi bulibăşeala improvizaţiilor celui care mediază, vădit depăşit de situaţie.

 REVERENŢE CRITICE...
GRAMOFONUL DE PĂMÂNT AL POETULUI ION CRISTOFOR
Volumul de poeme Ion Cristofor, Gramofonul de pământ, Ed. Limes, Cluj-Napoca, în colecția Magister, coordonator Mircea Petean, 2014, adună între copertele sale poeme de dragoste de mare frumusețe, pe care poetul le vrea înregistrate în documentele tezaurului românesc pierdut la Moscova după ultimul război sau adună atâta tristețe sub aripile îngerilor,  încât ajungi să crezi că lumea trăiește într-un hohot universal: poetul este singur cu tristețea lui, cu timpul necruțător, cu iubirea văzută ca eros ori thanatos. Substituirea ființei care vorbește, muncește, iubește cu tot atâtea alte ființe ca musca, gângavul, prostul, cioara, se face de către poetul ce constată cu amar: În locul meu cineva o iubește pe Maria. Ieșirea din impas e situată sub semnul unei probabilități, recreând destinul cristic:  Poate vom găsi încă o dată o coroană de spini/lemne și cuie/și un pâlc de soldați.(Imaculata inspecție). Iarba este aceea care citește textul pactului semnat cu pământul, nesupusa iarbă care se pleacă doar sub pașii desculți ai lui Dumnezeu. Eul poetului neagă prezența sa în ipostaze dintre cele mai ciudate: Nu sunt eu cel ce mă înec în oceanul unei lacrimi/Nu sunt eu bărbatul ce se spânzură în grajdul de vite/ Nu sunt eu cel ce aprinde acum o lumânare(...) Și, vai,nu sunt eu cel ce nu se poate întoarce/ În trupul celui ce-a scris aceste cuvinte/ Ce tremură ca fluturele pe fața unui soldat adormit.(p.8).
 SPIRITUALITATE
DESTINAȚII… SPIRITUALE
Vacanța… Mult așteptată de elevi, dar și de profesori. Și unii, și ceilalți o merită din plin! Cu toate acestea, perioada vacanței de vară este foarte mare, timp care va trebui consumat cumva, dar nu oricum. Persoanele sedentare ar spune că toată vara trebuie să lenevim, pentru ca organismul să se refacă și să dobândească forțe noi. Cei activi, nu acceptă deloc un stil de viață pasiv, dorind să fie mereu în acțiune, simțindu-se și acum în formă. Și câte variante de relaxare există! Nici nu trebuie să cauți prea mult, că vin ele singure la tine! Să tot fii în vacanță!
Se impune, așadar, un stil de viață echilibrat, din toate punctele de vedere. Trebuie să se odihnească trupul, mintea, dar nu să adoarmă. O minte mereu activă și un corp supus unor activități fizice vor aduce o stare benefică individului. Oamenii ar trebui să țină seama de nevoile lor spirituale. Mintea trebuie să fie în permanență antrenată cu ceea ce-i place și îi este util. De exemplu: lectura. Un deliciu cultural! O binefacere pentru orice persoană, indiferent de vârstă! Cititul oferă un orizont extrem de larg, o destindere desăvârșită și o stare supremă de bine. Citind, omul obține nenumărate informații utile, cunoștințe indispensabile unui trai decent, soluții ale problemelor de orice natură și multe alte binefaceri, fără de care nu este posibil să trăiască. Mai mult, cartea este un sfetnic de nădejde, un prieten care nu dezamăgește niciodată, oricând acolo, în locul potrivit și în orice clipă. Dar, oare, mai citesc oamenii? Și da, și nu! Unii invocă lipsa timpului, alții, nevoia unei stări, care să fie în concordanță cu actul lecturii. Ori suntem prea stresați și preocupați de aspectele strict pragmatice ale existenței și de aceea nu avem timp pentru citit. Cât de mult pierdem! Cum trece viața pe lângă noi, fără să gustăm din bucuriile ei!
 ÎNVĂŢĂMÂNT
ÎNCOTRO ÎNVĂŢĂMÂNTUL ROMÂNESC?
Se spune că sistemul de învăţământ românesc a fost dintotdeauna controversat. Pe baza lui s-au lansat diferite păreri, s-au emis ipoteze pro şi contra, s-a discutat aprins la nivel înalt, iar timpul a probat deciziile aleşilor. Se pare că sus, la masa discuţiilor, toate hotărârile sunt aplicabile şi eficiente, chiar dacă n-au fost experimentate din timp în teritoriu. 
Prin rubrica „Convorbiri săptămânale” domnul profesor Gheorghe Gorincu, format în anii de dinaintea instaurării sistemului socialist, instruit şi educat după reforma celebrului ministru Spiru Haret, incită la dialog în speranţa că, într-un anume viitor, şcoala românească va intra în conul de lumină şi va scoate ţara din colapsul actual. Un român care s-a şcolit înainte de reforma din 1948 şi care a trăit experienţa de elev în acea perioadă, dar a profesat în sistemul adoptat după modelul sovietic, este cel mai îndreptăţit să-şi exprime opinia. Toate ar fi bune şi la locul lor, dacă procesul instructiv-educativ ar da roade, fiindcă, de fapt, acesta este  şi scopul.
 REPERE...
TOPONIME MAI MULT SAU MAI PUŢIN DERUTANTE
Nu cu mult timp în urmă am întâlnit pe internet o încercare de deslușire etimologică a denumirii județelor noastre. Jos cu pălăria pentru străduință! Și – cine știe? – poate că multe dintre acele afirmații/presupuneri chiar au temei științific. Ce m-a frapat pe mine ca om al locului a fost explicația dată Maramureșului: Cică ar fi un toponim compus din „mara” și Mureș, cuvântul de origine traco-dacică „mara” însemnând stâncă.
După cum se va vedea în continuare, nu numai că-i o explicație nesatisfăcătoare (îndată voi argumenta), dar chiar de-a binelea jignitoare pentru suculența fanteziei noastre toponimice, care – cu substanțialul ajutor venit dinspre hidronimie și oronimie – se constituie în cea mai trainică punte de legătură dintre lumea traco-getică și lumile de pe aceste meleaguri (daco-romană, obștile sătești, medievală, modernă) situate în timp mai aproape de noi.
 ATELIER
CÂNTEC DE CHEMARE-A COLINDEI
a venit Crăciunu-n lume – nu şi pentru mine:
mi-s adăpostit luminii şi-s orfan de bine!
de o viaţă-aştept Colinda să s-aprindă-n geamuri:
ea s-a dus la domni – cu ziua – şi-a uitat de neamuri...
 
vânticel de frig şi zloată – pogorât din stele
mi-ai trecut pragul odată – sol trimis de rele:
nu mai pleci – îmi stingi şi vatra – pui gurii zăbrele
ai ucis pe totdeauna cântecele mele
 ATITUDINI
CINISMUL FAŢĂ ÎN FAŢĂ CU NAIVITATEA
Se pare că ăsta este specificul democrației originale pe care ne-o dorim (pardon, demagogii o doresc, iar celor mulți le este vârâtă pe gât) și la care trudim de un sfert de veac: Ca voința poporului exprimată printr-un referendum să fie ignorată de palavragiii cu putere decizională (vezi soarta plebiscitului din 2009, când la urne s-au prezentat peste 50% dintre români, care în proporție de 80% au votat pentru un parlament unicameral cu maximum 300 de membri!) și ca toate campaniile să decurgă șnur (că, de, pentru impresie doar coaja democrației contează) în binecunoscuta manieră dâmbovițeană a schimbărilor fără modificări esențiale.
Adică pleacă ai noștri grei de osânză, vin ai noștri dornici să-și depășească înaintașii într-ale potlogăriilor, de unde continuitatea mafioto-ipocrită ca traiul celor mulți să meargă în jos.
Cum altminteri să ne explicăm paradoxul că România, o țară încă bogată în pofida jefuirii ei sistematice (și asta nu de azi sau de ieri), are atâția săraci lipiți pământului?! Apropo, cu actualele năravuri și deprinderi („Dai un ban dar stai în față”, „Osia neunsă scârțâie”, „Cine muncește n-are timp de făcut bani”, „Hoțul neprins e om cinstit” etc.) pentru mine nu-i de mirare că în România s-a furat, se fură și se va fura, ci că încă se mai găsește cîte ceva de furat. Iar acest „ceva”, deloc neglijabil pentru tâlharii locali și cei cu moț de la centru, se cheamă bugetul, privatizările frauduloase și licitațiile trucate.
 © Copyright 2009-2016, Revista ZEIT, un produs al  Editurii ZEIT    Termeni şi condiţii