ISSN 2065 - 8885 Caută in site :   Cauta

REVISTĂ DE CULTURĂ ŞI ATITUDINE     ANUL 8 NR. 88 (Iun  2016)
 
 EDITORIAL
PUTIN NU E PUŢIN!
„Muntele Athos reprezintă într-o mare măsură o sursă de fundamente morale ale societății”, a declarat sâmbătă președintele rus Vladimir Putin, care a vizitat Muntele Athos pentru a marca 1000 de ani de prezență a călugărilor ortodocși ruși pe Muntele Sfânt. Cam aşa începe o ştire transmisă de agenţia rusă TASS.
Vizita din 28 mai 2016 a lui V. Putin în Grecia nu este o întâmplare. Acum un an, Alexis Tsipras, premierul Greciei, a făcut o deplasare la Moscova, în plin scandal al datoriilor ţării sale versus Uniunea Europeană. Bineînţeles că grecul nu a primit niciun ajutor din partea Rusiei, doar o icoană de la Putin, care a pretins că aceasta a fost furată de nazişti în timpul celei de-a doua conflagraţii mondiale şi că el, apărătorul ortodoxiei, pledează pentru frăţia popoarelor întru aceeaşi biserică.
 INTERVIU
ÎN DIALOG CU GEORGE PETROVAI
Despre Sighetu Marmaţiei există o vorbă, mai puţin folosită astăzi, însă des uzitată în secolul trecut, anune că e locul unde se agaţă harta în cui. Pe timpul „Epocii de Aur”, fiecare absolvent de facultate se afla la emoţia repartiţiei şi dincolo de notele obţinute la examenul de licenţă, era indispensabilă  relaţia pe care o avea cu aparatul de partid. Dincolo de această explicaţie, Sighetu Marmaţiei este cu adevărat vârful ţării, spaţiu geografic şi intelectual de excepţie. Nu despre frumuseţile maramureşene se va vorbi în cele ce urmează, ci despre scris şi relaţia sa de-o viaţă cu un mare cultivator de cuvinte, un prolific auto de articole şi lucrări cu specific filosofic. George Petrovai este astăzi un nume cunoscut şi datorită internetului, iar articolele sale, dincolo de pertinenţa stilului de abordare, ţin la verticală virtuţile omeneşti, prea mult puse la încercare în acest sfert de secol al tranziţiei şi post-tranziţiei.
Sunteți un iubitor al culturii în general și al filosofiei în special. De unde această plăcută înclinație?
 CĂRŢILE ZEIT
ÎN CALEA TIMPULUI. DESTĂINUIRI, DE RODICA MOISE IANĂŞ, EDITURA ZEIT, BRĂILA 2013
Am şovăit mult. Am stat mută de uimire şi răvăşită de-ncântare, citind versurile Rodicăi Ianăş.
Aflată la volumul de debut, dar la maturitatea vârstei, autoarea a realizat, în versurile pe care ni le dăruieşte, o adevărată hartă emoţională a sufletului feminin… de la candoare şi teamă de lume, la pasiune şi forţă, toate ascunse la graniţa dintre visare şi real, dintre dorinţă şi regret, într-un peisaj autumnal, fizic şi sufletesc.
Poeziile nu pot fi citite separat, distinct, fără a-şi pierde din tensiunea conţinutului. Ele formează un tot, o poveste fără sfârşit, cum îi place autoarei să spună. Tema predilectă e iubirea, iar ei i se subsumează timpul, antrenând motive specifice întomnării: umbra, dorul, seara, tristeţea... toamna.
Impresia iniţială, falsă de-altminteri, este aceea că ne-am afla în faţa unor texte cuminţi, de senectute: Gândurile le-am îmbrăcat în cuvinte/Şi viaţă le-am dat, destul de târziu… ori În rostirea cuvintelor am pus împăcarea/Cu mine, cu tine, cu toşi cei din jur...
Adevăratul mesaj îl întrezărim însă, camuflat, azvârlit parcă la întâmplare, printre celelalte cuvinte: Iubind iarăşi Viaţa, caut noua Cărare…
 REVERENŢE CRITICE...
INVITAȚIE LA LECTURĂ - O CARTE PE LUNĂ – DULCI, DE DAN PURIC
(opiniile unui cititor)
Ne place să citim, vrem să citim dar o facem prea rar. Ne putem încuraja să citim câteva minute pe zi. Și în mod sigur am reuși! E suficient să intrăm în una din zile într-o librărie. Să simțim mirosul de carte nouă, să ne fugă ochii pe nenumăratele titluri ale cărților din rafturi și să nu știm ce să alegem mai întâi. Putem lua la întâmplare orice carte, să citim câteva rânduri, poate chiar două-trei pagini, ca să ne facem o idee despre cartea respectivă. Sau putem cere asistența vânzătoarei, căreia să-i spunem ce vrem: ultimele apariții sau o carte de dragoste ori, pur și simplu o carte a unui scriitor român contemporan. Va fi, cu siguranță, un dialog plăcut. Indiferent ce cale vom alege, important este că am pus mâna pe o carte, că am răsfoit-o și poate că, odată convinși de ea, am cumpărat-o, ca să o citim acasa.  Și asta doar cu o carte, una pe lună! Nu e mult, dar nici puțin.
Când o carte intră în viața ta!
Luna aceasta ar putea intra Dulci al cărei autor este Dan Puric, apărută în anul 2015, în București, la Compania Dan Puric. Are 182 de pagini și este un jurnal al unui câine, care descrie lumea românească, așa cum o vede el. Structura sa pe capitole scurte permite lecturarea facilă, lăsând loc pentru analiză după încheierea unui capitol. Căci fiecare capitol reprezintă câte un tablou desprins din experiențele cotidiniene, tablou care se poate concretiza în câte o idee filosofică, pentru a lăsa cititorului loc de reflecție până a doua zi când va relua cartea.
 SPIRITUALITATE
CREDINŢA – VESTITOAREA ŞI FĂURITOAREA ADEVĂRATEI FERICIRI UMANE
În urmă cu câteva zile m-am întâlnit, vorba poetului, absolut din întâmplare în centrul Sighetului cu preotul Gheorghe Codrea, actualmente stabilit în Baia-Mare, unde – împreună cu fiul lui, preotul Florin Codrea – slujește la parohia ortodoxă „Buna Vestire”. După obligatoriile firitiseli, puse de capricioasa întâmplare la îndemâna cunoștințelor (ne cunoaștem de ani și ani), la despărțire el mi-a înmânat un exemplar din Buna Vestire, revista bianuală de cultură și spiritualitate (nr.19 din cel de-al 11-lea an de când apare), editată de parohia omonimă, în colaborare cu Asociația filantropică cultural-creștină Martyria, ambele fundații (revista și asociația) fiind puse pe picioare și coordonate de energicul Florin Codrea. (Din interviul acordat de acesta jurnalistului Mircea Crișan, aflăm că „portofoliul Asociației Martyria cuprinde mult peste 100 de proiecte majore, pe lângă cele de parcurs, regăsite de-a lungul unui an calendaristic” și că „proiectele sociale de ajutorare a nevoiașilor se desfășoară pe tot parcursul anului, nu numai în pragul marilor sărbători”. Iar eu spun că așa se cuvine, ca toate bisericile din România să se implice efectiv și neîntrerupt în oblojirea acestei supărătoare răni-paradox provocată de postdecembrism - țară încă bogată și cu tot mai mulți cetățeni aduși de cârmuitori la sapă de lemn...).
 ÎNVĂŢĂMÂNT
BLUETOOTH
Puterea maximă utilizată de dispozitiv şi raza aproximativă de acţiune (numită domeniu) a unui dispozitiv Bluetooth depind de clasa de putere în care este încadrat acesta. Astfel, dispozitivele din clasa 1 utilizează o putere maximă de 100mW, având domeniul de 100m. Dispozitivele din clasa 2 utilizează o putere maximă de 2,5mW, având domeniul de 10m. În sfârşit, dispozitivele din clasa 3 utilizează o putere maximă de 1mW, având domeniul de 5m.
Domeniul efectiv variază în funcţie de condiţiile de propagare, configuraţiei antenei şi condiţiilor de funcţionare a bateriei. În cele mai multe cazuri, domeniul efectiv al dispozitivelor din clasa 2 este extins dacă acestea sunt conectate la un dispozitiv de clasă 1, comparativ cu o clasă 2 pură.
Astăzi sunt utilizate următoarele versiuni ale specificaţiilor Bluetooth:
- versiunea 1.1: oferă suport pentru canale necriptate;
- versiunea 1.2: oferă o viteză maximă a transmisiei de 0,7Mbps;
 REPERE...
INTUIȚIA TIMPULUI LA EMINESCU ȘI ELIADE
Când Immanuel Kant vorbea de intuiția internă, adică de intuiția timpului, nu se referea la timpul real și matematic, al diurnului și al ceasornicului, ci la eternitatea sufletească, cea pe care termenii lui Begson, mai moderni, au consemnat-o în noțiunea de durată. Nu timpul matematic interesa îndeosebi geniul eminescian, căci nu finitul și nu dimensiunea limitată a efemerului puteau interesa geniul romantic, ci timpul ca durată, sau timpul imaginar prin atributele eternității lui.
Eminescu a început să gândească la realitatea sufletească a timpului atunci când a descoperit misterul pe care îl ascunde eternitatea. Spațiul și timpul i-au apărut ca două infinituri, care conțin sensul nostru existențial. Condiția omului și condiția zeului, ca două realități care se atrag, corespund celor două dimensiuni temporale care se suprapun și se invidiază totodată în Luceafărul. Norocul și prigonirea destinului fiind lumești, atemporalitatea și aspațialitatea fiind zeiești. Ca poet erotic, înălța condiția umană prin iubire până la înălțimea care tenta înseși zeitățile, făcând un elogiu duratei umane în eternul feminin, dar în același timp nostalgiind după eternitatea pe care încă n-a atins-o. Această dialectică a timpului e însăși dialectica ființei umane, duală, transgresivă și etern năzuitoare.
 ATELIER

ÎNTÂLNIRI, ŞERPUIRI ŞI CĂUTĂRI

…Aţi văzut, vreodată, mai mulţi şerpi mici, târându-se, laolaltă, într-aceeaşi direcţie, parcă chemaţi de o tainică voce? Trupurile lor plăpânde şi încordate, mereu încolăcindu-se, mereu zvâcnind şerpuitoare, încearcă a scrie, a limpezi, într-una, slovele Lui Dumnezeu, dintr-un mesaj grabnic, pe care ochii noştri, cu priviri încete şi poticnite, încearcă, zadarnic, să-l desluşească…

…Iată o astfel de şerpuire grăbită, de slove încolăcite, tot mai repede şi  mistic, care ne dau impresia că, acum-acum, se va face mare lumină de trăsnet, şi ni se va revela totul, totul…vom zări porţile întredeschise, întru veşnica luminare!

…Petru-pescarul, după vestirea Învierii, stă pe malul nisipos al mării. Hristos, majestuos, fără grabă, vine spre el, pe ape. Petru-pescarul se luminează la faţă, de mare şi sinceră bucurie, azvârle undiţa din mână, cât colo, şi se repede, prin apa de lângă ţărm, să-l întâmpine şi îmbrăţişeze pe Ravvi.

 ATITUDINI
NU ORICINE-MI ZICE „DOAMNE, DOAMNE”, VA INTRA ÎN ÎMPĂRĂŢIA CERURILOR!
Avertismentul este cât se poate de clar: Dumnezeu nu se lasă păcălit de aparențe, ci pretinde de la noi credință sinceră, curată, statornică și puternică, într-un cuvânt credință adevărată. Cum o asemenea credință nu poate fi găzduită decât într-o inimă de copil și cum Atotputernicul citește direct în inima și mintea omului, iată de ce ni se spune pe șleau că n-are rost să umblăm cu fariseisme de felul rugăciunilor și al implorării ajutorului divin doar când suntem la ananghie, în restul timpului dând uitării faptul că am primit totul, ori cu false dovezi de iubire și omenie de ochii lumii și din ceea ce ne prisosește. Prin urmare, fățarnicii n-au nici cea mai mică șansă de izbăvire prin asemenea manevre coțcărești, căci – se afirmă tranșant în Luca 6/2 – toți aceștia „și-au luat răsplata”.
Astfel stând lucrurile cu credința lăuntrică sau adevărată (nu ne spune Mântuitorul pe înțeles în Matei 5/6: „Ci tu, când te rogi, intră în odăița ta, încuie-ți ușa și roagă-te Tatălui tău care este în ascuns”?) și credința exterioară sau de fațadă, pe mine unul mă miră străduința, cu cheltuielile aferente, ce se depune strict în plan cantitativ-orizontal pentru construirea de cât mai multe și cât mai impozante lăcașuri de cult, din aceasta decurgând în chip aproape logic progresiva diminuare a vigilenței păstorilor și oițelor în plan calitativ-vertical.
 © Copyright 2009-2016, Revista ZEIT, un produs al  Editurii ZEIT    Termeni şi condiţii