EDITORIAL
.jpg)
Profesorul perfect… Oare există un profesor care să fie pe placul elevului atât de mult încât să poată ascede la perfecţiune? Dar cui îi trebuie perfecţiune când însăşi noţiunea de normalitate suferă denivelări. Există - desigur - profesorul cu un stil permisiv, adică un fel de complice al elevului, care ajunge la un acord în privinţa notării şi în rest, libertate totală. Deşi acum 20 de ani persoana de la catedră stătea timp ce 50 de minute în faţa celor din bănci, ca şi acum, forma prezentului demonstrează în schimb că cel puţin din perspectiva respectului, lucrurile s-au schimbat. Iar schimbarea nu vine neapărat de la sistem, cât mai cu seamă de la lehamitea cu care a fost pocită vocaţia.
CEVA DESPRE STEMA PROFESORULUI PERFECT
Profesorul perfect… Oare există un profesor care să fie pe placul elevului atât de mult încât să poată ascede la perfecţiune? Dar cui îi trebuie perfecţiune când însăşi noţiunea de normalitate suferă denivelări. Există - desigur - profesorul cu un stil permisiv, adică un fel de complice al elevului, care ajunge la un acord în privinţa notării şi în rest, libertate totală. Deşi acum 20 de ani persoana de la catedră stătea timp ce 50 de minute în faţa celor din bănci, ca şi acum, forma prezentului demonstrează în schimb că cel puţin din perspectiva respectului, lucrurile s-au schimbat. Iar schimbarea nu vine neapărat de la sistem, cât mai cu seamă de la lehamitea cu care a fost pocită vocaţia.Dar există şi profesorul autoritar, care predă, ascultă şi nu permite dreptul la opinii. Acestea sunt extremele, bineînţeles, şi totuşi întâlnite adesea. Sunt întâlnite adesea, aşa este, deoarece totul este extrem atunci când vorbim de învăţământul românesc. Paşii de după Decembrie 1989 s-au vrut pe calea progresului, numai că acest termen, deloc în favoarea celor mulţi şi fără carte, dar şi în defavoarea cadrelor didactice le-a cam jucat feste. Toate orânduirile şi clanurile politice perindate pe la ministerul de resort au făcut de aşa natură ca sistemul de învăţământ românesc să fie din ce în ce mai falit, mai dezastruos pentru societate.
INTERVIU
.jpg)
Sofi Oksanen, născută în 1977 în Finlanda, este considerată cea mai importantă nuvelistă, în viaţă, din Finlanda. Cărţile ei au fost traduse în 38 de limbi. A studiat dramaturgia la Academia de Teatru din Helsinki şi literatura la universitatea din oraşul natal, Jyväskylä. Prima ei carte, „Vacile lui Stalin” a scris-o în 2003, nuvelă care a propulsat-o pe scena literară a Finlandei. De asemenea a scris romanul „Purificare”, pentru a fi pus în scenă de către Teatrul Naţional Finlandez. Un an mai târziu a dezvoltat această lucrare, devenită bestseller în Europa. Înzestrată cu abilitatea nativă de-a povesti, Sofi a avut amabilitatea să-mi răspundă, în mod degajat, la câteva întrebări:
ARIZONA ESTE UN LOC PE TABLA DE JOC A COPIILOR
- Interviu cu SOFI OKSANEN, scriitoare proeminentă din Finlanda -
Sofi Oksanen, născută în 1977 în Finlanda, este considerată cea mai importantă nuvelistă, în viaţă, din Finlanda. Cărţile ei au fost traduse în 38 de limbi. A studiat dramaturgia la Academia de Teatru din Helsinki şi literatura la universitatea din oraşul natal, Jyväskylä. Prima ei carte, „Vacile lui Stalin” a scris-o în 2003, nuvelă care a propulsat-o pe scena literară a Finlandei. De asemenea a scris romanul „Purificare”, pentru a fi pus în scenă de către Teatrul Naţional Finlandez. Un an mai târziu a dezvoltat această lucrare, devenită bestseller în Europa. Înzestrată cu abilitatea nativă de-a povesti, Sofi a avut amabilitatea să-mi răspundă, în mod degajat, la câteva întrebări:
CĂRŢILE ZEIT
Avem o carte aprinsă, nu numai la copertă, cât mai ales la firul acţiunii. Deloc plictisitoare, aduce o esenţă de aventură, de roman poliţist, unde personajele se mişcă repede, căutând soluţii de moment şi neapărat ajutor de la celelalte, creându-se astfel o strânsă legătură între ele, o stare de interdependenţă. Este o carte vie, cu puţine descrieri în planul locului de desfăşurare a acţiunii, dar cu multă culoare – chiar şi în limbaj – în ceea ce privesc personajele.
CONFESSIONS OF A LOSER, DE VASI IRIMIA, EDITURA ZEIT, BRĂILA, 2012
Avem o carte aprinsă, nu numai la copertă, cât mai ales la firul acţiunii. Deloc plictisitoare, aduce o esenţă de aventură, de roman poliţist, unde personajele se mişcă repede, căutând soluţii de moment şi neapărat ajutor de la celelalte, creându-se astfel o strânsă legătură între ele, o stare de interdependenţă. Este o carte vie, cu puţine descrieri în planul locului de desfăşurare a acţiunii, dar cu multă culoare – chiar şi în limbaj – în ceea ce privesc personajele.Compusă din 17 capitole, unele de-o pagină şi altele de zece şi chiar douăzeci, cursiv aranjate, când pe stânga, când pe dreapta, în funcţie de cum s-au încheiat ultimele rânduri ale capitolului precedent, cartea abundă în dialoguri, de la cele mai banale, de tipul: ce faci?, unde te duci?, până la cele complexe, ca de exemplu interviul din capitolul Un început dificil, cu trupa Fără, un exemplu de profesionalism ridicat la rang de artă, un capitol pentru care mulţi jurnalişti – nu numai de televiziune – au ce învăţa, de la pertinenţa cu care sunt puse întrebările la început, până la răsturnarea de situaţie de pe final, şi bulibăşeala improvizaţiilor celui care mediază, vădit depăşit de situaţie.
REVERENŢE CRITICE...
LINIŞTEA LUMII SAU CĂUTAREA CERULUI LA ADRIAN BOTEZ
Liniştea lumii1 este un titlu neobişnuit pentru Adrian Botez2spirit tumultuos, energic şi revoltat pentru mersul spre haos al lumii în care trăieşte, o lume care a uitat valorile curate ale creştinismului, o lume a căderii în gol… E un popas în mişcarea sufletului spre infinitul spre care tânjeşte poetul, oprirea care se regăseşte în psalm, pentru că există psalmi în care apare brusc acest semn – oprire! Cuvintele se prefac în peisaj, în cântec, în imn, în vis, în speranţă, dar sunt acolo, cu adevărul lui Dumnezeu în consoane sau vocale….jpg)
Adrian Botez este un scriitor aplecat spre rânduială, îşi organizează volumele în cicluri care să reziste, anotimpuri ale poeziei, iată că şi acest volum are mai multe părţi, legate între ele, simbolice, cu deschidere spre vibraţiile lumii:
Cartea I: LINIŞTEA LUMII;
Cartea a II-a: VÂRTEJURI;
Cartea a III-a: DINCOLO DE ZARE.
Volumul mai cuprinde OPINII CRITICE şi secţiunea PERSONALITATE ŞI OPERĂ, toate legate de mesajul poeziei lui Adrian Botez, aducând explicaţii, argumente, texte, pretexte şi bucuria lecturii şi a scrisului.
Un volum complex în care autorul pune accentul pe valorile creştine, pe mărturia lui Dumnezeu în lume, pe rezistenţa creştinului, pe revelaţia personală, particulară, pe literatura ca şoaptă în cetate, şoaptă care pentru alţii, necunoscători, pare ţipăt, ţipătul zimţat de la miezul nopţii…
SPIRITUALITATE
.jpg)
Cunoaşterea! Un cuvânt măreţ, scăldat în energie imaterială, fără de care am fi doar nişte fiinţe care consumă hrană din instinct, şi cam atât. Omul, însă, tinde către infinit, prin abordări obişnuite sau nonconvenţionale, în funcţie de genă şi de personalitatea pe care şi-a creat-o. Desigur, influenţele înconjurătoare cântăresc destul de mult în determinarea insului ca spectru superior, şi de aceea, educaţia primează şi în această privinţă. Şi totuşi, actualmente, datorită avalanşelor informaţionale, care ne inundă existenţa, sufocându-ne, chiar, e dificil pentru cineva să-şi îndrepte mintea către o cunoaştere corectă, vastă, dar constructivă, în ceea ce priveşte eul. Direcţiile prezente în viaţa noastră, nu sunt altceva decât un imens labirint al cunoaşterii autentice, dar şi false, şi atunci discernerea între aceste două ecuaţii este îngreunată de imaginea deformată, pe care o percepem uneori despre ele. Poate era mai simplu pentru antici, deşi, fiecare societate şi perioadă temporală sunt dominate de anumite criterii filosofice, prin care omul îşi poate exercita dreptul la cunoaştere.
ÎNŢELEPCIUNEA CUNOAŞTERII
Cunoaşterea! Un cuvânt măreţ, scăldat în energie imaterială, fără de care am fi doar nişte fiinţe care consumă hrană din instinct, şi cam atât. Omul, însă, tinde către infinit, prin abordări obişnuite sau nonconvenţionale, în funcţie de genă şi de personalitatea pe care şi-a creat-o. Desigur, influenţele înconjurătoare cântăresc destul de mult în determinarea insului ca spectru superior, şi de aceea, educaţia primează şi în această privinţă. Şi totuşi, actualmente, datorită avalanşelor informaţionale, care ne inundă existenţa, sufocându-ne, chiar, e dificil pentru cineva să-şi îndrepte mintea către o cunoaştere corectă, vastă, dar constructivă, în ceea ce priveşte eul. Direcţiile prezente în viaţa noastră, nu sunt altceva decât un imens labirint al cunoaşterii autentice, dar şi false, şi atunci discernerea între aceste două ecuaţii este îngreunată de imaginea deformată, pe care o percepem uneori despre ele. Poate era mai simplu pentru antici, deşi, fiecare societate şi perioadă temporală sunt dominate de anumite criterii filosofice, prin care omul îşi poate exercita dreptul la cunoaştere.
REPERE...
ION LUCA CARAGIALE ŞI LOJA IOHANICĂ ROMÂNEASCĂ
I. L. Caragiale este membrul Lojei Iohanice Româneşti[1], a sec. al XIX-lea. Poziţia sa în Loja Iohanică Românească este de intermediaritate: intermediară între SLAVA-SLAVICI şi CREANGĂ-CREANGA COPACULUI PARADISIAC (Creanga de Aur). .jpg)
Mai exact, I. L. Caragiale trebuie, prin misiunea (primită şi asumată) în cadrul Lojei Iohanice Româneşti - să producă emergenţa curenţilor malefici ai lumii acesteia. Să-i facă evidenţi şi să-i ofere, astfel, potenţelor exorcizatoare ale spiritului uman veghetor. El este SPINUL NEGRU (etimologie dată şi de Şerban Cioculescu) - deci, el trebuie să înţeleagă resorturile oculte prin care Spinul Negru a acceptat rolul de ÎNCORONARE ÎNTRU CALVAR - a lui Iisus Hristos. Asta nu înseamnă că Spinul Negru nu a participat la transfigurarea lumii prin mesajul Golgotei. Dar trebuie să înţeleagă oamenii din ce cauze oculte a trebuit să apară şi să devină absolut necesar CALVARUL - pentru Mântuire, adică pentru re-normalizarea raporturilor dintre Om şi Dumnezeu - dintre omul terestru dinamizat în multiplicitate - şi prototipul său etern, imuabil, din Paradis: ADAM PROTOGONOS.
Mai exact, I. L. Caragiale trebuie, prin misiunea (primită şi asumată) în cadrul Lojei Iohanice Româneşti - să producă emergenţa curenţilor malefici ai lumii acesteia. Să-i facă evidenţi şi să-i ofere, astfel, potenţelor exorcizatoare ale spiritului uman veghetor. El este SPINUL NEGRU (etimologie dată şi de Şerban Cioculescu) - deci, el trebuie să înţeleagă resorturile oculte prin care Spinul Negru a acceptat rolul de ÎNCORONARE ÎNTRU CALVAR - a lui Iisus Hristos. Asta nu înseamnă că Spinul Negru nu a participat la transfigurarea lumii prin mesajul Golgotei. Dar trebuie să înţeleagă oamenii din ce cauze oculte a trebuit să apară şi să devină absolut necesar CALVARUL - pentru Mântuire, adică pentru re-normalizarea raporturilor dintre Om şi Dumnezeu - dintre omul terestru dinamizat în multiplicitate - şi prototipul său etern, imuabil, din Paradis: ADAM PROTOGONOS.Latura demonică, luciferică - forţele care au intervenit în lume pentru a “bruia” raporturile sacre, numite RITUAL - trebuia evidenţiată de cineva din cadrul Lojei Iohanice De aceea, Spinul Negru a trebuit, în proiectul ocult, în virtualitatea sacră a Lojei Iohanice Româneşti - să primească numele de ION şi pe cel de LUCA: adică, de la baza Logos-ului pur pornind - să se încerce revelarea imaginativ-dinamică a cauzelor degradării Logos-ului, a căderii în deriziune - a DHARMEI cosmice. Şi aprofundarea intuitivă a acestor cauze.
ATITUDINI
.jpg)
Şi am trăit ziua aceea!
VINEREA NEAGRĂ A POLITICHIEI DE TARABĂ
Motto: Ne putem opri în timpul urcuşului,
dar niciodată în timpul coborâşului.
Napoleon Bonaparte
dar niciodată în timpul coborâşului.
Napoleon Bonaparte
Şi am trăit ziua aceea!A fost să fie în 27 aprilie a.c. şi ziua aceea nu a mai semănat cu nici un alt 27 aprilie din lăturile Dâmboviţei în care se scaldă politichia românească.
În marea sală a plenului, în aula simbol a parlamentului din Bucureşti, s-au dat lupte la baionetă între deraiaţi şi remixaţi!
Deraiaţii au intrat în sală, ţinându-se cu ghearele şi cu dinţii de droşca puterii, afişând un sictir suveran faţă cu reacţiunea şi cu moţiunea, desigur, de cenzură. Au intrat în aulă clocotind de tupeu şi neclintire de sine, siguri de promisiunile obţinute de la votanţii obedienţi, convinşi că armă mai bună decât şantajul cu dosarul în poliftică nu există.