ISSN 2065 - 8885 Caută in site :   Cauta

REVISTĂ DE CULTURĂ ŞI ATITUDINE     ANUL 8 NR. 87 (Mai  2016)
 
 Comunicat din partea Uniunii Ziaristilor Profesionisti din Romania
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat pe data de 29 aprilie 2016 Legea pentru completarea Legii nr. 8/2006 privind instituirea indemnizaţiei pentru pensionarii sistemului public de pensii, membri ai uniunilor de creatori/creaţie legal constituite şi recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică.
 EDITORIAL
DIN NOU CU BICICLETA…
De cum am văzut ce vreme superbă se întrevede la orizontul scrisului, nici că aş mai fi avut altă idee decât cea a dansului degetelor pe tastatura neagră a laptop-ului, în care, de ochii lumii, am aşezat la loc de taină, idei, fraze, impresii... Am privit rândurile ca pe un adevărat dar, un dar preţios, special, un dar pentru suflet, pentru taina scrisului la altitudine, într-o vreme când însuşi verbul „a scrie” suferă malformaţii.
Cam pe tonul acesta începeam o călătorie cu bicicleta prin inima nopţii, dar şi a unei staţiuni montane prahovene, cu ceva timp în urmă, sub acoperământul celor mai bune intenţii de relaxare, inspiraţie, expiraţie, exclamaţie…
 INTERVIU
PÂNĂ CÂND NE VOM BATE JOC DE CEEA CE NE-A DAT BUNUL DUMNEZEU?
În precedentul dialog cu distinsul doctor Coriolan Dragomir am abordat vitala problemă a alimentației, din care cu necesitate decurge starea de sănătate biologică și moral-spirituală a întregului popor, altfel spus viitorul României. Dar, spuneam tot atunci că interlocutorul meu este un împătimit al medicinii naturiste, nobilă ștafetă preluată din mers (împreună cu anumite rețete) de la tatăl domniei sale, preotul greco-catolic Coriolan Dragomir, pentru ca și pe această cale să poată veni în ajutorul semenilor, îndeosebi a copiilor suferinzi.
De ce spun „îndeosebi”? Deoarece nu o dată mi-a spus că prin intermediul copiilor ni se revelează dumnezeirea, aluzie la învățătura Mântuitorului că maturii au șansa îndumnezeirii doar atunci când vor redeveni aidoma copiilor. Pe stradă, bunăoară, nu o dată l-am văzut pe doctor privind cu multă atenție copiii, zâmbindu-le cu duioșie, ba chiar intrând în vorbă cu ei și părinții lor, ca pe urmă, cu chipul concentrat și îngrijorat, să-mi spună că-i este tare milă de toți acești năpârstoci pentru grozăvia ce se poate cu ușurință deduce din semnele prezentului: ipocrizie, minciună, cruzime, poluare, boli și suferințe…
 CĂRŢILE ZEIT
NUME DE COD: VIŢA DE VIE VOL. I GENEZA,
DE DUMITRACHE DRAGOMIR, EDITURA ZEIT, BRĂILA 2012
Romanul Nume de cod: Viţa de Vie, vol I, Geneza, al cărui autor este domnul Dragomir Dumitrache, se defineşte ca fiind legătura inconfundabilă dintre fiinţa umană şi natură, acea relaţie de spirit, care a existat cândva, ca dar al divinităţii oferit creaţiei sale, cu scopul de a menţine stabilitatea în lume, dar şi de a evolua ca entitate superioară. Autorul, un foarte fin cunoscător al tainelor biologiei şi ale Geei, pune în valoare calităţile acestei cărţi, tocmai prin ceea ce reprezintă ea: un ghid pentru dezlegarea secretelor Universului.
Moto-ul pe care autorul l-a ales în deschiderea cărţii: Natura se dezvăluie doar celui care-i dăruieşte sufletul, constituie sinteza acestor pagini înveşmântate în miracol, glasul celui care a cunoscut metamorfoza, în stadiul cel mai ridicat, şi care, transmite cititorilor un mesaj clar, concis, profetic, după cum ne este înfăţişat direct, sau voalat, pe tot parcursul cărţii.
Cuvântul înainte, nu e nicidecum mai prejos, acesta cuprinzând crezul domnului Dragomir Dumitrache, dar şi îndemnuri deloc de neglijat, ce răsună precum un glas al Vechiului Testament, care anunţă sosirea salvatoare a lui Mesia, dar şi pedepsirea celor care nu vor da crezare şi ascultare cuvintelor vizionare. Cel mai impresionant imbold al autorului, îl reprezintă implicarea, însă nu una oarecare, ci aceea care presupune mult curaj şi forţa de a privi adevărul în toată splendoarea lui, fără frică, fără niciun fel de reţinere, care ar perturba progresul lumii, în care nu trebuie să fim doar actori, ci şi regizori. Iată un fragment al îndemnului, pe care autorul ni-l prezintă aici şi acum:
 REVERENŢE CRITICE...
INVITAȚIE LA LECTURĂ - O CARTE PE LUNĂ
(OPINIILE UNUI CITITOR)
Ne place să citim, vrem să citim dar o facem prea rar. Ne putem încuraja să citim câteva minute pe zi. Și, în mod sigur am reuși! Îmi imaginez o dimineață, la trezire:  ibricul pentru cafea este pus pe aragaz. Trec câteva minute până când apa începe să fiarbă, ca apoi, să se adauge cafeaua. Mai trec 10 minute până când aceasta se răcește – timp în care 2-3 pagini de carte pot fi citite. Și dacă persoana bea cafeaua singură, alte 2-3 pagini pot ține companie până soarbe cafeaua din ceșcuță. Și iată, 20 de minute oferite într-un mod prețios. O dimineață, o cafea, o carte și câteva idei rămase în minte să țină companie sufletului. Și asta doar cu o carte, una pe lună! Nu e mult, dar nici puțin.
Când o carte intră în viața ta!
Luna aceasta ar putea întra Micul prinț al cărei autor este Antoine de Saint-Exupery. Propun spre lectură ediția apărută la editura RAO în 2013 care, ca multe alte ediții, conține desenele autorului. În cele 93 de pagini (format A5) avem foaia de titlu frumos ilustrată, dedicația autorului, cele 27 de capitole cu diferite ilustrații și încheierea. 
 SPIRITUALITATE
SENSUL VIEȚII
Drumul prin viață poate fi o provocare, câteodată, pentru oricare individ. Nu e simplu să mergi către o țintă, mai ales dacă nu știi exact cum trebuie să-ți fie ritmul și pașii. Un mers lent e de apreciat, pentru că îți conferă siguranță și posibilitatea de a vedea cât mai multe. Cel rapid este și el destul de bun, dacă trebuie să fii la destinație rapid și ești în întârziere, însă te poți împiedica, poți cădea, te poți răni și chiar există varianta să nu-ți mai poți continua drumul. În felul acesta te declari învins, iar scopul rămâne neîndeplinit. Sfinții Părinți ne îndeamnă la cumpătare în oricare moment din viață: să mâncăm încet, să ne rugăm cu atenție și profunzime, să vorbim pe înțelesul tuturor, calm și cu blândețe, să avem răbdare cu noi înșine și mai ales cu semenii noștri. Conform spuselor celor mai în vârstă: Graba strică treaba! totul pare a fi destul de clar acum.
 ÎNVĂŢĂMÂNT
NEWTON SAU MAGIA EXPERIMENTULUI
În materialul de faţă este prezentată schimbarea[1] în mentalitatea ştiinţifică europeană petrecută în secolele XVII-XVIII: trecerea de la raţionalismul cartezian la filosofia experimentală (numită şi naturală) a lui Isaac Newton (1643-1727).
Pornind practic de la zero (s-a născut într-o lume plină de obscurantism, a dus o viaţă neobişnuit de castă şi plină de obsesii, lipsit de părinţi – tatăl i-a murit înainte de naştere, iar mama s-a recăsătorit repede, mutându-se cu noul soţ – de iubire şi de prietenie), izbindu-se de obstacole care altora ar părea de netrecut (s-a certat – epistolar, cel puţin – cu mari bărbaţi care i-au ieşit în cale; singurătatea a fost o parte importantă a geniului său; şi-a ascuns cea mai mare parte a operei, aceasta fiind publicată târziu după moartea sa), Newton a ajuns totuşi să descopere – cum bine rezumă James Gleick – „mai mult din miezul esenţial al cunoaşterii omeneşti decât oricine altcineva dinaintea sa sau după el, fiind principalul arhitect al lumii moderne”[2].
 REPERE...
DESPRE DUMITRU BĂLĂ
…Fulger pe cerurile lumii şi ale Olteniei, salcâm înflorind, ca un candelabru veşnic viu, deasupra satului natal Vârtop, de la poalele nord-vestice, din Dolj, ale Piemontului Getic -, profesorul şi prietenul Dumitru Bălă, ex-coleg de facultate (Filologie, Universitatea din Craiova, cursuri de zi, promoţia1972), s-a născut în cer, intempestiv, fără de vreme, prea repede,acumaproape un an: la 11 martie 2015.
Nici acum nu ne vine să credem – nici mie, nici familiei lui, nici cercului de prieteni, amici, cunoştinţe – vestea năucitoare că, în acel plumburiu, aproape viforos Mărţişor, Dumitru Bălă, fost director al Şcolii Generale şi cel dintâi primar post-decembrist al comunei Vârtop, a adormit instantaneu întru Domnul.
A fost un Stâlp de pridvor şi de lumină al comunităţii în care văzuse lumina lumii, la trei-patru ani după stingerea celui de-al doilea război mondial, foarte aproape de pârleazul anului 1950.
 ATELIER
LA ÎNCEPUT A FOST HULUBUL
…Un hulub alb intră, aşa, din senin, pe fereastra bisericii văruite de bolşevici, cu vreo săptămână  în urmă… Nimeni nu-l văzu. Nu pentru că nu era un hulub mare, ci pentru că aşa sunt oamenii, nu pot vedea lucrurile importante, ci îşi rumegă şi vizualizează, se delectează, cu o obstinaţie, care apare, în cele din urmă, absurdă - doar cu propriile opinii şi… “viziuni”.
O icoană a Sfintei Fecioare, de pe catapeteasmă, era văruită numai pe jumătate (să fi fost vreun început de trezire a conştiinţei văruitorului, sau, mult mai probabil, neglijenţa şi neîmplinirirea muncii apăruseră din pricina votcilor, prea multe, adunate, pe stomacul gol, de “neobositul” văruitor…?) - era văruită până sub ochi, mai exact. Ochii icoanei se dilataseră, enorm (parcă pentru a suplini, prin intensitatea privirii şi lărgimea ochilor - lungimea porţiunii văruite, barbar, de până sub ochi): ochii Maicii Mântuitorului deveniseră atât de încăpători, încât se vedea, în ei, nevăzutul cer, din afara bisericii-temniţă - cer uitat, cu totul, de Profesor şi de Ţăran, în toiul disputelor lor politice, purtate printre paiele împuţite: unele îngrămădite, în mici mormane, altele răsfirate pe pardoseală. Icoana (partea ei nevăruită) se dilatase, incredibil (de parcă ar fi fost de gumă sufletească!), şi ea, asemeni ochilor - de când îşi privea, cu exasperare şi stupefiere, restul trupului, umplut de lepra varului.
 ATITUDINI
MIRACOLUL ALBANEZ
Da, micuța Albanie (aproximativ egală, ca suprafață și populație, cu 4-5 județe românești), țara mereu luată în tărbacă de făcătorii anecdotelor în ceea ce privește potențialul său militar, de parcă spiritul belicos și înzestrarea militară ar contribui cu ceva la bunăstarea reală a unui popor, când e vizibil pentru oricine că lucrurile stau taman pe dos, Albania, prin urmare, a ajuns să uimească lumea prin progresele economice înregistrate, care progrese nu sunt obișnuitele minciuni statistice de pe alte meleaguri, ci se evidențiază palpabil în formidabilul spor al prosperității: Dacă în anii nouăzeci (adică după înmormântarea bolșevismului), venitul albanezului era de numai 200 de dolari, astăzi el a ajuns la peste 7000 de dolari americani pe cap de locuitor!
Așa ceva, comparabil doar cu avântul nipon al anilor șaptezeci și peste puterea de înțelegere a atotștiutorilor economiști planetari, a îndemnat celebra revistă Forbes (știți dumneavoastră, aia care de circa 100 de ani face clasamente cu putregaiurile, pardon, cu oamenii putrezi de bogați) să-l invite pe Sali Berisha, premierul albanez, la sediul ei din New-York, ca să dezvăluie contabililor și laureaților Premiului Nobel rețeta acestui veritabil miracol economic, într-o lume în care cam toate economiile naționale sunt gata-gata să-și dea duhul.
 © Copyright 2009-2016, Revista ZEIT, un produs al  Editurii ZEIT    Termeni şi condiţii