ISSN 2065 - 8885 Caută in site :   Cauta

REVISTĂ DE CULTURĂ ŞI ATITUDINE     ANUL 9 NR. 98 (Apr  2017)
 
 EDITORIAL
CARTEA RĂMÂNE O PRIORITATE
Cărţile mai sunt încă apreciate de oamenii care au pretenţii de intelectuali, însă interesul pentru ele scade odată cu vârsta. Şcolarii consideră că cititul este o activitate plictisitoare, ce trebuie realizată doar pentru că profesorii le-au recomandat acest lucru. Pe de altă parte, părinţii, fie nu au timpul necesar, fie cred că lectura este ceva învechit, de care acum nu au nevoie, nu îşi înseamnă copiii să citească, decât dacă au vreo temă de făcut.
Desigur, există şi categoria elitelor, care consideră cărţile nişte fiinţe respectabile, din care  izvorăsc în permanenţă ştiinţa şi înţelepciunea. Pentru astfel de oameni, cărţile chiar au suflet, şi numai ele sau prin ele, copiii lor pot câştiga respectul celorlalţi şi îşi pot construi un viitor demn de condiţia lor umană.
 INTERVIU
DE VORBĂ CU JURNALISTA CARE A REPREZENTAT FRANŢA
LA BICENTENARUL STATUII LIBERTĂŢII DIN NEW YORK
Laurence Lemoine este născută în Franţa, la Paris, în anul1969. La vârsta de 12 ani visa să devină jurnalistă. La 16 ani Laurence participă la bicentenarul Statuii Libertăţii din New York alături de Nancy Reagan, reprezentând astfel tineretul francez, în urma unui concurs organizat de Ambasada SUA din Paris. Câţiva ani mai târziu, visul său de a deveni jurnalistă s-a împlinit. A studiat Ştiintele Politice la Paris, vorbeşte patru limbi şi e interesată de toate problemele mondiale. Laurence a călătorit în multe ţări, unde a şi locuit, lucrând la fel de bine pentru presa scrisă, radio sau televiziune. Din Orientul Mijlociu în Africa, unde l-a intervievat pe Yasser Arafat, în Caraibe, unde a lucrat pentru un post de radio, Laurence Lemoine a acoperit toate domeniile de jurnalism şi comunicare.
Sunteţi născută la Paris. Îmi puteţi spune câte ceva despre familia dumneavoastră?
Sunt cea mai mică (având un frate geamăn) dintr-o familie creştină cu şase copii. Am primit o educaţie foarte strictă, dar părinţii ne-au dat tot ce e mai bun pentru a fi fericiţi în viaţă: dragostea, încrederea în sine, abilitatea de a ne adapta şi independenţa.
Ce v-a determinat să vă îndreptaţi spre jurnalism? Ce a declanşat interesul dumneavoastră pentru această meserie? A existat cineva, la acel moment, în viaţa dumneavoastră, care v-a influenţat să deveniţi jurnalistă?
 CĂRŢILE ZEIT
INVITAŢIE LA D.N.A., DE MIHAI DINU, EDITURA ZEIT, BRĂILA 2017
Volumul Invitație la D.N.A. semnat de avocatul Mihai Dinu a apărut la Editura Zeit, în luna feruarie 2017. Scriitorul țese un original teatru scurt, încărcat cu multiple conotații. Cartea e străbătută de un filon comic, ceea ce o face deosebit de interesantă și de atractivă. Provenite din medii sociale diferite, tipurile umane înfățișate aici întruchipează cam toate frumusețile și carențele actualei societăți românești. D.N.A.-ul, autoritatea care aduce în fața justiției oameni corupți, tentați de obținerea unei stabilități financiare infailibile, este simbolul simțului civic și al legii bunului simț, cu ajutorul căruia societatea reprezintă un loc mai sigur, dar și încărcat cu tot felul de tipologii umane, una mai ciudată decât alta.
Acțiunea, derulată în incinta D.N.A.-ului – Serviciul Teritorial Lehliu Gară, indicată de autor chiar în debutul volumului, este brăzdată de evenimente ce se succed cu rapiditate. Zâmbetele provocate de replicile hazlii ale personajelor oferă cărții un statut unic, de creație literară de top. Verva prezentării întâmplărilor denotă o măiestrie înnăscută, autorul dorind și chiar reușind să capteze atenția cititorilor prin umorul debordant și prin situațiile ieșite din comun.
 REVERENŢE CRITICE...
CIȘMIGIU & COMP., GRIGORE BĂJENARU
(Opiniile unui cititor)
Ne place să citim, vrem să citim dar o facem prea rar. Ne putem încuraja să citim câteva minute pe zi. Și în mod sigur am reuși!
Iar dacă uneori responsabilitățile ne țin o vreme departe de lectură, să nu lăsăm ca prea mult timp să treacă fără a citi. Orice prilej trebuie valorificat pentru a repune în atenția fiecăruia preocuparea de a lectura. Un astfel de prilej ar fi, de exemplu, împărtășirea impresiilor după citirea unei cărți, cu alte persoane apropiate, mai ales atunci când aceasta asigură o legătură între generații (între părinți și copii lor). A citi cărți despre și pentru adolescenți este o adevărată retrăire a momentelor petrecute cu ani în urmă și indirect, o invitație către înțelegerea tinerilor de acum (tocmai prin invocarea în text a trăirilor interioare, uitate poate). Lectura, este în mod cert, un canal de legătură, de comunicare și de consolidare a relațiilor dintre două generații 
Și asta doar cu o carte! Nu e mult, dar nici puțin.
Când o carte intră în viața ta!
 SPIRITUALITATE
LUPTA CU NOI ÎNȘINE
Fiecare om privește viața dintr-o anumită perspectivă. Uneori ni se pare că totul este așa cum ne-am dorit, că nu ne lipsește nimic, fiindcă avem dragostea familiei, protecția divină și este suficient. Alteori, însă, nimic nu merge cum trebuie, totul pare întunecat și nefiresc, nedrept și dur. Dacă aceste momente dificile persistă, omul își pierde speranța, cheful de viață, se izolează și nu mai pare a fi el. Are loc o transformare totală, părând, de fapt, mai conștient decât oricând de realitatea vieții, de importanța ei și de ceea ce contează cu adevărat în această lume. Astfel, se spune că oamenii care gândesc mai profund, care vorbesc mai puțin și sunt prea sobri, sunt inadaptați, poate chiar ciudați. Pe de altă parte, din punct de vedere creștin, oamenii aceștia încearcă să-și desăvârșească propria ființă, după multele modele ale sfinților, care au sacrificat comoditatea în favoarea unei vieți simple, la umbra dumnezeirii. Dar și astfel de persoane se împart în mai multe categorii: unii sunt astfel, pentru că aceasta este firea lor, alții au devenit așa, în urma conștientizării că sunt fii ai lui Dumnezeu, iar alții sunt atât de fericiți cu starea lor, încât au puterea să ofere și celorlați această stare sublimă. Oamenii care se află într-o permanentă luptă cu ei înșiși, într-o nesfârșită introspecție, dar într-o infinită nemulțumire sunt aceia care își șlefuiesc personalitatea, căutându-și locul în lume și au impresia că niciodată nu-și vor atinge scopul. Nu au deloc o părere pozitivă despre ei și nu întrevăd vreo rază de speranță în viitor. Aceștia sunt pândiți de iminentul pericol al deznădejdei, fiind vânați la fiecare pas de oamenii manipulatori, care se cred a fi stăpânii Universului.
 ÎNVĂŢĂMÂNT
ÎNTRE REAL ŞI IREAL
Prima persoană cu CES (cerințe educaționale speciale) pe care am cunoscut-o a fost şi prima mea prietenă din copilărie, Luminiţa. Provenind dintr-o familie cu un tată alcoolic, suferind în primele luni de viaţă de o meningită gravă, fata aceasta a fost damnată la o viaţă pe care n-ar fi ales-o, de ar fi stat în puterea ei s-o facă. Bunica a înţeles prima că şansa ei era Şcoala Ajutătoare din Timișoara, al cărei director era atunci îndrăgitul solist de muzică populară Tiberiu Ceia. După absolvirea şcolii din Timişoara, Luminiţa a urmat o Şcoală de arte şi meserii la Oradea şi a fost angajată la fabrica ILSA, din Timişoara, la sectorul „Împachetări pijamale”. Îmi amintesc bine anii aceia, pentru că și eu mă angajasem, ca învățătoare, în timpul facultății. Ne-am întâlnit într-o zi de primăvară. Era la brațul unui coleg de serviciu, un roșcat cu ochii verzi, tot absolvent al Școlii Ajutătoare, tot angajat la ILSA, la departamentul „Întreținere”. Erau tineri și frumoși, cu salarii bune, perfect integrați social, pe punctul de a-și întemeia o familie. Nu voi uita niciodată imaginea aceea! Luminița radia! Avea părul permanent, un costum de culoarea piersicii, pantofi de Guban, cu toc moderat. Roșcatul ei era la costum gri...”materiale de la noi, din fabrică”, căci angajaților li se permitea, lunar, să-și achiziționeze materiale pentru propria vestimentație.
 REPERE...
RELATIVITATEA CUNOAŞTERII ŞI CERTITUDINEA NEŞTIINŢEI OMULUI
Dacă ar fi să-l caracterizăm pe omul modern, atunci din trăsăturile lui definitorii nu-i cu putință să lipsească trufia. Căci acesta se fălește nevoie mare cu cunoștințele sale teoretice și practice, implicit cu poziția sa de cuceritor, pe care – afirmă el cu nedisimulată mândrie – a dobândit-o cu tenacitate și imense sacrificii în lupta cu natura. Sigur că da, recunoaște cu falsă smerenie omul nostru, cu toate astea n-a devenit nici pe departe atotștiutor, nici măcar în domenii restrânse și învecinate cu condiția sa de „trestie gânditoare” (Pascal), pentru că – nu-i așa? – cunoștințele omului căutător și perseverent sunt într-o continuă expansiune.
Strâns cu ușa evidenței acuzatoare, el va recunoaște de asemenea că uneori s-a pripit peste fire (cu agresivitatea industrializării, chimizarea solului până la îmbolnăvire, secătuirea resurselor, în general cu construirea unui model de civilizație hiperpoluant), că alteori a dat dovadă de prostie crasă (declanșarea războaielor, fabricarea armelor de distrugere în masă) și că niciodată până în clipa de față n-a luat în calcul cu responsabilitate teribilele reacții ale naturii (inundații, uragane, alunecări de teren), care de-atâtea și atâtea ori fusese necinstită de trufașa nesimțire a „bipedului fără pene”, așa cum îi plăcea lui Frederic cel Mare să-l definească în bășcălie pe om.
 ATELIER
SUNT CALUL CE NU POATE DUCE CĂRUŢA
Nu te năpusti să mă loveşti
sunt atât de firav
încât nu mai simt nimic,
sunt calul ce nu poate duce căruţa
nici dacă îl omori.
Întoarce spatele şi lasă-mă
cu Dumnezeul meu protector.

Niciodată n-am promis mai mult,
nici măcar nu fac umbră pământului
în amiază,

 ATITUDINI
ROMÂNIA E ÎN EUROPA
Ţara este în Europa, geografic vorbind, dar partida moldo-valahă - PRM, PCR, FSN, PNL, PSD – e tributară valorilor ortodoxe, nu celor occidentale, nu înţelege, respinge acquis-ul comunitar al UE, codul canonic catolic, laicizat şi modernizat, de aceea protestează peste 600.000 de români, în principalele zece mari oraşe ale ţării.
Viziunea ortodoxă, statutul lor de toleraţi la periferie e neschimbat pentru că nu se reuşeşte depăşirea Marii Schisme. Din anul 1054, după anatemizarea reciprocă, creştinii orientali se simt duhovniceşte superiori şi invers, occidentalii se uită la situaţia lor materială mereu precară, de sus. Fără duplicitatea neofanariotă străvezie de la Bucureşti, la Chişinău, sub presiunea ruşilor, se acceptă lanţurile grele ale duhovniciei şi soborniciei moscovite şi constantinopolitane.
 © Copyright 2009-2017, Revista ZEIT, un produs al  Editurii ZEIT    Termeni şi condiţii