ISSN 2065 - 8885 Caută in site :   Cauta

REVISTĂ DE CULTURĂ ŞI ATITUDINE     ANUL 9 NR. 98 (Apr  2017)
 

REVERENŢE CRITICE...

CIȘMIGIU & COMP., GRIGORE BĂJENARU
(Opiniile unui cititor)
Ne place să citim, vrem să citim dar o facem prea rar. Ne putem încuraja să citim câteva minute pe zi. Și în mod sigur am reuși!
Iar dacă uneori responsabilitățile ne țin o vreme departe de lectură, să nu lăsăm ca prea mult timp să treacă fără a citi. Orice prilej trebuie valorificat pentru a repune în atenția fiecăruia preocuparea de a lectura. Un astfel de prilej ar fi, de exemplu, împărtășirea impresiilor după citirea unei cărți, cu alte persoane apropiate, mai ales atunci când aceasta asigură o legătură între generații (între părinți și copii lor). A citi cărți despre și pentru adolescenți este o adevărată retrăire a momentelor petrecute cu ani în urmă și indirect, o invitație către înțelegerea tinerilor de acum (tocmai prin invocarea în text a trăirilor interioare, uitate poate). Lectura, este în mod cert, un canal de legătură, de comunicare și de consolidare a relațiilor dintre două generații 
Și asta doar cu o carte! Nu e mult, dar nici puțin.
Când o carte intră în viața ta!
Luna aceasta ar putea intra în viața unui adult un roman al adolescenței și anume Cișmigiu & Comp. al cărui autor este Grigore Băjenaru. Am avut ocazia de a lectura ediția editurii ART, 2015, care, așa cum este precizat în Notă asupra ediției, este o reproducere a textului volumului Cișmigiu & Comp. (Editura Tineretului, 1968, București), întregită cu două capitol din ediția princeps a cărții lui Grigore Băjenaru (publicată la Institutul de Arte Grafice „T.R. – Independența”, București 1942, respectiv capitolul VIII (Cel mai bun galoș din lume-i galoșul Wimpassing) și capitolul XIII (Săracul Barbă), precum și cu alte pasaje autocenzurate.
Întoarcerea în timp, în perioada adolescenței, este pentru fiecare persoană un moment nostalgic, încărcat cu o puternică emoție. Citind cartea lui Grigore Băjenaru orice cititor va regăsi în paginile sale aceeași stare de contemplare și de readucere în aminte a nenumăratelor evenimente din perioada școlii: relația cu profesorii, pleiada de profesori cu tipologiile lor, șotiile elevilor, întâmplări cu haz sau pățanii care, deși atunci au adus unele neplăceri, după trecerea timpului par momente presărate cu umor.
În Cișmigiu & Comp. autorul redă specificul vieții de elev sau, cum spune chiar scriitotul al carierei de elev. Autorul, devenit el însuși profesor după finalizarea studiilor, face mențiunea pe pagina anterioară paginii primului capitol: Și profesorii de astăzi au fost ieri elevi. Este o afirmație care ne arată că, cel puțin profesorul Băjenaru își privește elevii și din prisma propriei sale experiențe de elev.
Întregul roman este un regal de amintiri din cei 8 ani de școală petrecuți la Liceul Gheorghe Lazăr din București pe care autorul îl derulează în minte cu ocazia revenirii la fostul liceu, pentru a marca 20 de ani de la absolvire, poposind pe o bancă, în Cișmigiu, înainte de întâlnirea cu foștii colegi și profesori.
Un simplu anunț în ziarul Universul (prin care erau convocați absolvenții Liceului Gh. Lazăr din București, secția modernă, promoția 1926) produce asupra scriitorului un puternic impact. După cum chiar acesta scrie: Nici o știre din „Universul” n-a făcut asupra mea o impresie atât de puternică, în dimineața asta de toamnă tânără și liniștită, ca rândurile aproape de nebăgat în seamă, strecurate la „Informațiuni”.
Acest eveniment, al revederii foștilor colegi și profesori, ne oferă nouă, cititorilor, posibilitatea de a cunoaște, prin experiența scriitorului Grigore Băjenaru, viața de școlar din  perioada 1918-1926. Este un univers specific, încărcat cu întâmplări variate, care i-au format pe elevii de atunci, de-a lungul timpului, ca adulți - cu năzdrăvănii ale băieților (între ei dar și pregătite profesorilor), cu porecle puse profesorilor subliniid trăsăturile definitorii ale acestora atât de obiectiv și de neiertător surpinse de elevi, cu emoțiile firești pentru examenele ce au trebuit date și cu iubiri primăvăratice conturate curat și idilic și câte altele.
Ceea ce găsesc a fi mai surprinzător în acest roman este descoperirea momentelor din evoluția personajului și implicit a celorlalte personaje (și mă refer la elevi) prin trecerea de la stadiul de copil (de la 11 ani, când a fost admis la prima clasă de liceu) până la cea de tânăr (clasa a VIII-a de liceu, pe care o absolvă).
Primele emoții la începerea școlii, adoptarea uniformei și astfel identificarea cu emblema liceului (implicit nașterea sentimentului apartenenței la un grup, a reprezentării unei instituții), cunoașterea profesorilor, intrarea în universul de cunoștințe al fiecărei materii sunt redate de autor cu acuratețe.
Cu câtă încântare este subliniat unul din obiceiurile elevilor! Acela de a porecli. Chiar autorul spune: trebuie să se recunoască deosebitul talent al elevilor de a porecli! Astfel că, noi cititorii, avem plăcea de ai cunoaște pe profesori lui Grig Băjenaru și după poreclele date de elevi: Barosanul – dascălul de latinește și franțuzește, Cioc – profesorul de gimnastică, Attila, zis Der Etzel, zis Biciul lui Dumnezeu – profesorul de istorie, Tânărul – profesorul de filozofie și drept, Crăcănel – profesorul de științe naturale, Nea Tomiță – profesorul de limba română etc.
Nu lipseau nici poreclele folosite între colegi: Chiorul, Stăpânul, Thyrtheu (porecla lui Grigore Băjenaru), Tată Mare zis Lola Girafa și altele.
Perioada de studiu corespunzătoare ciclului inferior este presărată cu întâmplări amuzante, de situații hazlii și nevinovate. Ciclul superior ne relevă treptat, evoluția elevilor: poznele devin mai complicate, trădând inteligența și umorul fin al autorilor. Tinerii fac distincția între profesorii de înaltă ținută, intelectuali valoroși, pe care îi respectă și le apreciază munca și profesorii modești, lipsiți de talent pedagogică, dar față de care arată respectful cerut și acceptare. Neuitate sunt escapadele prin Chișmigiu, unde își petreceau timpul tinerii liceeni, fie chiulind de la ore, fie în afara orelor de școală, un Cișmigiu care se contopește cu numele liceului.
Autorul nu lasă tăcerii unul din momentele importante ale vieții adolescentine, acela al poveștilor amoroase și, automat, strâs legate de acestea, rolul pe care îl joacă autorul: creator de poezii de dragoste, scrise la solicitarea colegilor săi, pentru a-i ajuta pe aceștia să cucerească inimile fetelor de la alte licee. De altfel, acest talent literar este cel care aduce în viața scriitorului o fată pentru care va purta o mare iubire.  
Romanul se încheie cu momentul revederii colegilor, cu prezența făcută de foști profesori la citirea catalogului, în vechea sală de clasă, unde adulți de acum, foștii elevi ai liceului Gheorghe Lazăr, s-au așezat în vechile lor locuri din bănci.
Prin urmare, acest Cișmigiu & Comp. este un roman autobiographic, un roman al adolescenței, fiind o frumoasă lectură atât pentru adolescenți cât și pentru adulți. Romanul este desfășurat pe șaptesprezece capitole, respectiv pe 300 de pagini. Stilul este limpede, curgător, presărat ocazional cu epitete și comparații, lăsând impresia puternică de a te afla în fața naratorului și de a-i savura povestirea plină de umor dar și de nostalgie.
Vă invit să citiți această carte ce are puterea de a ne readuce în perioada ocupației de elev, căci orice carte citită aduce o imensă bogăție.
 Elisaveta Drăghici (Brăila)

AM FOST RIVALUL REGELUI, DE ION DICHISEANU
Volumul de proză AM  FOST RIVALUL REGELUI - Povestea mea de iubire cu Sara Montiel, semnat de actorul ION DICHISEANU, 190 de pagini, tipărit la Editura Polirom Iaşi, 2016, se bucură de o Prefaţă semnată de regizorul, scenaristul, profesor universitar doctor Laurenţiu Damian, cel care, referindu-se la celebrul artist, declară: „Cartea lui Ion Dichiseanu este de fapt o scrisoare de dragoste... E scrisă de mână, pusă într-un plic cu timbru şi expediată în tolba poştaşului. După care... aşteptarea! A primit-o sau nu a primit-o? O să răspundă cineva?” (pag. 14).
Cartea poate fi împărţită în 4 părţi, ea cuprinzând alături de prefaţa elogioasă, o încercare de stratificare a textului în patru părţi: Cine a fost Ion Dichiseanu? - date autobiografice, Filmografie – o evidenţă impresionantă a activităţii artistului, Povestea mea de iubire cu Sara Montiel, partea cea mai consistentă şi mai captivantă, iar pentru a rotunji armonios cercul destăinuirilor, Cine a fost Sara Montiel? - date biografice despre femeia iubită. Toate acestea, împodobite cu fotografii din filmele ce ne-au bucurat tuturor atâţia ani.
Încă de la început, Ion Dichiseanu, ni se confesează  arătând că se consideră un om obişnuit, care „A simţit mereu că poartă o stea în frunte şi crede în ideea de destin.” (pag. 31), pentru că, de fapt, „Fiecare om se naşte cu o steluţă. La mine steaua a fost norocoasă...” (pag. 17). Este steaua pe care a primit-o la naştere, a purtat-o cu demnitate, a strălucit-o de-a lungul vremii şi, după 56 de ani de carieră, destinul i-a îngăduit să o depună pe Aleea Celebrităţilor din Piaţa Timpului (Ce fumos! Un timp ce a fost, un timp ce este, un timp ce va rămâne!), la picioarele publicului pe care îl adoră şi pentru care trăieşte. O stea care i-a condus drumul şi spre scrierea unor cărţi.
Cine a fost Ion Dichiseanu?
Un copil născut într-o familie de oameni simpli, cu rădăcini în comuna Dichiseni de lângă Călăraşi (iată o fericită împletire a numelui!),  o familie cu nouă copii, trăind vremuri tulburi cu o deportare la Salzburg, cu o întoarcere în ţară, într-o lume turnată în cofraje noi de convieţuire, în care viitorul artist îşi caută cărările. Apoi, o pregătire profesională ce-l va conduce spre ceea ce va deveni definitiv un modus vivendi; întâlniri cu oameni dăruiţi care au recunoscut caratele talentului său sub zgura zbaterilor cotidiene; viaţa de actor care a trăit teatrul, nu l-a jucat.
Filmografie
O prezentare aşezată ca într-un CV. cultural artistic, al anilor 1960 - 2013, cuprinzând filme şi roluri interpretate cu dăruire de renumitul actor, premii.
Am fost rivalul regeluiPovestea mea de iubire cu Sara Montiel.
Partea cea mai generoasă a acestui volum cuprinde povestea de dragoste dintre cei doi mari actori, veniţi de pe meridiane culturale diferite, oameni a căror stare de graţie în planeta iubirii s-a împletit o perioadă de timp. „Prima noastră noapte schimbase deja relaţiile dintre noi. Nu mai eram două persoane îndrăgostite în taină una de cealaltă, ci doi oameni care îşi exprimaseră deja sentimentele...” (pag.97). Deşi fiecare dintre cei doi şi-au ţesut firul vieţii cu iubiri foste şi viitoare, este impresionantă povestea lor de dragoste, trăită par eccellence, cu toată intensitatea, pentru a nu lăsa în nepăsarea timpului clipa binecuvântată ce le-a fost dăruită de Cupidon: „...ni se părea că trăim o poveste fără de sfârşit...” (pag.133), se confesează autorul. O poveste pe care ne-a dăruit-o nouă în această carte.
Cine a fost Sara Montiel?
Maria Antonia Alejandra Vicenta Elpidia Isidora Abad Fernández, născută în Spania, la Campo de Criptana, actriţă celebră cu numele de Sara Montiel, cu o filmografie impresionantă încununată cu premii, în care a cântat şi a jucat roluri memorabile, femeie de o frumuseţe răpitoare, celebră şi prin iubirile ei, om cu o personalitate puternică „o mare divă, un star spaniolşi internaţional care a bucurat milioane de oameni cu vocea şi talentul ei.” (pag.189). Şi, da, a fost un timp şi iubita regelui Juan Carlos al Spaniei!
Bineînţeles că, pentru noi, cei care îl cunoaştem şi-l iubim pe actorul Ion Dichiseanu, este tentant să ne păstrăm în lumea poveştii sale de dragoste, desprinsă, parcă, din şirul iubirilor celebre. Mai ales că şi numele femeii iubite este celebru şi doar o mică parte dintre cititori nu au auzit de el. (Dar acum vor afla!). Însă, trebuie să nu scăpăm din vedere că vorbim despre scriitorul Ion Dichiseanu şi cartea sa. Pentru că, iată, Domnia sa vine să completeze zisa cronicarului şi să ne arate că nu este mai de folos zăbavă decât scrierea unei cărţi. De folos pentru autor, cel care reintră în mirajul amintirilor sale pentru a păstra „un fulg pe care, în ciuda vântului, noi doi reuşiserăm simultan  să-l prindem în palmă” (pag. 175). De folos şi pentru cititorul care are prilejul de a cunoaşte latura aşezată a acestui om năvalnic şi intempestiv, aşa cum apare în rolurile sale, pe care le-a dăruit cu generozitate tuturor. De altfel, scriitura cărţii în ritm alert şi, totuşi, ordonat (vezi titlurile celor patru părţi!), nu contrazice deloc aplombul causeur-ului, care este Ion Dichiseanu. Au contraire! De altfel, duioşia amintirii, „Acum scriu despre ea, despre noi, despre frumoşii fulgi de nea cu care asemui acele clipe...” (pag. 139), nu descurajează optimismul scriitorului „Pentru că, da, viaţa mi se pare în continuare frumoasă, merită să fie trăită cu bucurie.” (pag.138).
Volumul de proză AM FOST RIVALUL REGELUI - Povestea mea de iubire cu Sara Montiel, semnat de actorul şi scriitorul ION DICHISEANU, se vapăstra ca odovadă care vine să ateste faptul că şi în zilele noastre am putut întâlni o Julietă şi un Romeo învăluiţi într-o iubire celebră. O scrisoare de dragoste (cum spune prefaţatorul!), la care, iată! noi, cititorii, ne bucurăm să răspundem.
Felicitări, Maestre Ion Dichiseanu!
Lucia Pătraşcu (Brăila)
 
 © Copyright 2009-2017, Revista ZEIT, un produs al  Editurii ZEIT    Termeni şi condiţii