ISSN 2065 - 8885 Caută in site :   Cauta

REVISTĂ DE CULTURĂ ŞI ATITUDINE     ANUL 9 NR. 105 (Noi  2017)
 

SPIRITUALITATE

A FI SAU A NU FI HALLOWEEN
E toamnă cu zâmbete, cu flori şi simfonii. Ploaia răzbate printre frunze, lăsând în urmă ochiuri de apă şi oglinzi de cristal. Pământul se îmbracă în veşmânt multicolor, iar cerul îşi netezeşte chipul mohorât, spălându-l cu lacrimi din abundenţă. Vântul îşi revendică teritoriul, îngenunchind arborii, iarba şi florile laolaltă. E vremea tristeţii… E timpul să cugetăm la esenţa vieţii însăşi, la sinele ostenit de atâta furtună de gânduri. Acum e momentul să coborâm în adâncurile fiinţei noastre şi să reflectăm la tot ceea ce ne frământă. Toamna e asociată cu moartea: moartea fiinţelor care n-au crezut că vor pieri vreodată, moartea infinitelor frunze…
Un pustiu fără margini se zăreşte în depărtare, dornic să înghită pământul. Vuietul înfricoşător cutreieră pădurile în căutarea Ilenelor Cosânzene  şi a Feţilor-Frumoşi. Oare cine îi va mai salva pe copiii necăjiţi de lăcomia sărăciei şi de durerea provocată de plecarea părinţilor departe? Tinerii căzuţi în cursele viclenelor ispite îşi caută disperaţi identitatea, nemaiştiind cine sunt şi de unde au venit. Salvarea multora dintre ei o reprezintă modelele negative, măştile înfricoşătoare şi îndemnurile insistente la violenţă şi răutate. Halloween este pentru ei poarta mântuirii, libertatea pe care şi-au imaginat-o demult. Cu braţele deschise, întunericul primeşte pe oricine visează să facă doar ceea ce vrea, fără a ţine seama de ceilalţi. În acest fel, tinerii se simt importanţi şi valoroşi. Se înghesuie ca nişte zombi în cluburile morţii, alăturându-se creaturilor tenebroase, ce-şi caută flămânde victimele.
E o sărbătoare… de groază. E timpul ca frica să pătrundă adânc în oase, să simţim cum fiinţe groteşti ne ameninţă cu moartea. Fiecare participant la eveniment trebuie să-şi joace perfect rolul, ca şi cum ar fi ultimul lucru pe care-l mai face. Măştile groazei şi celelalte accesorii indispensabile se perindă printre adepţii tenebrelor, răspândind un fior de gheaţă. Valuri de interjecţii sparg zidurile camerelor, decorate conform ritualurilor de acest gen. Negrul e peste tot. Acaparează lumina din bostanii ce rânjesc diabolic la ferestre. Mii de pelerine vrăjitoreşti îşi flutură furia printre oamenii iubitori de întuneric. Ici-acolo, câte o licărire firavă se întrevede printre rândurile dese ale fantomelor, zombilor, scheletelor şi ale altor personaje venite din neant. Este speranţa… că întunericul se va risipi în cele din urmă, odată cu ivirea zorilor şi totul va fi dat uitării, ca şi cum nici nu s-ar fi întâmplat. Astfel, s-a mai consumat o noapte a ororilor. Chiar şi luna s-a ascuns îngrozită de chipurile deformate ale celor care nu cred că mai sunt fiinţe umane. Stelele şi-au golit frumuseţea printre nori, stingându-se încet în găurile negre. Natura se împotriveşte acestor obiceiuri înfiorătoare. Copacii plâng şi se tânguiesc amarnic, iar frunzele îşi acoperă sufletul cu norii care s-au înnegrit de mâhnire. Răsună în depărtare un glas trist de clopot, anunţând venirea urgiei. Străbunii plâng la morminte, manifestându-şi nemulţumirea printre crucile împietrite. Bătrânii vremurilor apuse îşi strigă nepoţii pierduţi în negura prezentului. Ei nu vor să vină… Şi-au astupat urechile, nevrând să le audă chemarea sfântă. Sunt pierduţi…
Gina Moldoveanu (Brăila)
 
 © Copyright 2009-2017, Revista ZEIT, un produs al  Editurii ZEIT    Termeni şi condiţii